Cazul Coldea | Directorul SRI, audiat în Parlament săptămâna viitoare

Data publicării:
eduard hellvig - fb

Directorul SRI, Eduard Hellvig, e chemat săptămâna viitoare să dea explicații în Parlament în cazul Coldea.

Alături de directorul Serviciului Român de Informaţii, la audieri va participa şi şeful comisiei de anchetă a SRI, cea care a analizat acuzaţiile care i s-au adus fostului prim-adjunct al SRI şi care a ajuns la concluzia că generalului nu i se poate reproşa nimic.

Audierea a fost stabilită pentru 25 ianuarie, ora 11:00.

„Comisia SRI are atributul de a verifica legalitatea funcționării acestui serviciu. Faptul că domnul Coldea este astăzi într-o altă situație nu anulează dreptul comisiei de a verifica în ce măsură s-au produs anumite fapte și în ce măsură sunt respectate dispozițiile legale incidente”, a declarat Adrian Țuțuianu, președintele comisiei de control al SRI. „Am invitat conducerea SRI, va fi prezent directorul, directorii adjuncți și cu siguranță va fi prezent șeful comisiei de anchetă internă”, a adăugat Țuțuianu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri