CCR amână dezbaterea sesizării lui Iohannis asupra modificărilor la Statutul deputaţilor şi senatorilor

Data actualizării: Data publicării:
ccr membri curtea constitutionala digi24

CCR a amânat pentru 26 septembrie dezbaterea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.


ACTUALIZARE: CCR a amânat pentru 26 septembrie dezbaterea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor

Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a CCR s-a aflat obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, obiecţie formulată de preşedintele Klaus Iohannis.

Curtea Constituţională arată, într-un comunicat de presă, că, având nevoie de timp, a amânat dezbaterile pentru 26 septembrie.


Preşedintele Klaus Iohannis a transmis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Şeful statului atrage atenţia că prin prevederea - "în baza mandatului reprezentativ, deputaţii şi senatorii acţionează în interesul poporului, putând astfel să intermedieze în orice mod, fără a pretinde sau primi bani sau alte foloase materiale, relaţia dintre cetăţeni şi organele administraţiei publice centrale şi locale şi serviciile şi direcţiile din subordinea acestora, relaţia dintre aleşii locali şi autorităţile publice centrale, dar şi dintre potenţialii investitori şi autorităţile publice locale" - se încalcă Legea fundamentală, scrie Agerpres.

"Prin modificările aduse de legea supusă controlului de constituţionalitate se instituie posibilitatea ca deputaţii sau senatorii să obţină foloase nemateriale, prin intermedierea realizată între cetăţeni şi organele administraţiei publice centrale sau locale sau între aleşii locali şi autorităţile publice centrale, respectiv între potenţialii investitori şi autorităţile publice locale. Foloasele nemateriale pot fi reprezentate de oferirea unui titlu sau a unei distincţii, avansarea în carieră, oferirea unui loc eligibil în cazul unor alegeri locale sau parlamentare, promovarea unei iniţiative legislative", arată şeful statului.

El subliniază că prin această prevedere se restrânge cadrul de integritate aplicabil deputaţilor şi senatorilor şi se elimină un standard de integritate, aspect ce are un efect direct asupra încrederii cetăţenilor în membrii Parlamentului şi în autoritatea legiuitoare.

Totodată, Iohannis susţine că sintagma "să intermedieze în orice mod" este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate.

"Din acest text se poate interpreta că 'intermedierea în orice mod' realizată de deputaţi sau senatori poate reprezenta chiar o interferenţă a acestora în activitatea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, încălcându-se principiul separaţiei puterilor în stat (...) şi chiar principiul autonomiei locale", se arată în sesizare.

Preşedintele Iohannis subliniază că prin raportare la suprapunerea cu definiţia dată traficului de influenţă şi prin dezincriminarea implicită a acestei infracţiuni pentru deputaţi şi senatori, în situaţia în care aceştia obţin un folos nematerial sau în situaţia în care acceptă promisiunea de bani ori alte foloase, este instituit un privilegiu pentru această categorie în raport cu ceilalţi cetăţeni ce pot fi subiect activ al infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de Codul penal.

El arată şi că instituirea posibilităţii de intermediere între cetăţeni şi organele administraţiei publice centrale sau locale este una contrară jurisprudenţei Curţii Constituţionale, încălcând Constituţia, un astfel de mecanism instituit în favoarea deputaţilor şi senatorilor neputând să se bazeze pe mandatul reprezentativ.

Iohannis afirmă şi că introducerea posibilităţii ca deputaţii şi senatorii să se adreseze personal organelor administraţiei publice centrale şi locale, respectiv serviciilor şi direcţiilor din subordinea acestora încalcă prevederile art. 111 alin. (1) din Constituţie. El adaugă şi că modalitatea de adresare prin birourile parlamentare depăşeşte cadrul prevăzut de Constituţie.

"Nu este clară natura juridică a adresărilor realizate de deputaţi şi senatori. (...) Reglementarea care priveşte posibilitatea deputaţilor şi a senatorilor de a se adresa verbal organelor administraţiei publice este una incompletă, în condiţiile în care nu sunt prevăzute dispoziţii pentru înregistrarea sau gestionarea solicitărilor verbale şi nici a momentului de la care curge termenul de 30 de zile de răspuns", susţine şeful statului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate