Președintele Nicușor Dan a fost întrebat marți, la conferința „Black Sea and Balkans Security Forum” de la București, despre riscul ca România să ajungă să aibă graniță directă cu Rusia, pus în contextul narațiunilor care critică sprijinul pe care țara noastră îl acordă Ucrainei. Șeful statului spune că este nevoie de voci noi care să combată aceste narațiuni, pentru că politicienii „și-au atins limitele”.
Nicușor Dan a fost întrebat în cadrul conferinței dacă faptul că riscul ca România să aibă graniță directă cu Rusia pe Dunăre este cuprins în Strategia Națională de Apărare a Țării este suficient pentru a combate narațiunile care susțin că nu trebuie să ajutăm Ucraina.
„Eu cred că suntem tentați de prea multe ori să rămânem cantonați de niște narative care nu trec de un public pe care ni l-am consolidat deja. E cumva un instinct de conservare al politicianului de a spune lucruri care sunt conforme, de a nu greși, de a fi în acord cu cei care i-au dat votul. Dacă ne uităm la subiectul Ucraina, vedem că toată lumea are opiniile deja formate și nu există o reală dezbatere în societate pe subiectul ăsta. Întrebarea (...) este cum facem să stimulăm dezbaterea asta? Eu cred - vă spun cu maximă sinceritate - că partea politică și-a atins limitele. Orice politician deschide gura despre Ucraina, oricine se uită la el știe ce va spune. Tocmai de asta, pe subiectul ăsta și pe alte subiecte care preocupă societatea, eu cred că este nevoie ca oameni din spațiul civic, care au o credibilitate, să afirme lucrurile alea, adică să facă această demonstrație, care fiecăruia din noi cei de aici ni se pare evidentă”.
Citește și: Nicușor Dan: Nu e vorba de o alegere între UE și SUA. Cu cât Europa este mai puternică, cu atât NATO este mai puternică
Editor : B.P.