Ce îi reproşează Mihai Răzvan Ungureanu lui Victor Ponta

Data publicării:
ponta usl facebook

Fostul premier a declarat la Digi24 că „Guvernul Ungureanu are foarte multe merite în raport cu cele conduse de Victor Ponta”. „Nu a avut 14 miniştri care să intre în furcile legii”, spune fostul premier.

Este vorba de calitatea umană pe care guvernul a avut-o, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu. „A căzut pentru că a înţeles că trebuie să-şi facă datoria indiferent de riscul politic: de la situaţia ANRP şi până la schimbarea conducerii ANAF”, a precizat fostul premier al României.

Cât despre ce îi poate reproşa lui Victor Ponta, acesta spune că pentru o creştere economică durabilă e nevoie de mai multe lucruri. Printre acestea, un aport serios al investiţiei. „Investiţia bugetară este extrem de scăzută. Se vede în oprirea lucrărilor de infrastructură. 962 de kilometri de autostradă promişi în vara lui 2012, avem abia 160. A doua chestiune – fondurile europene! E o boală! A treia chestiune: privatizarea: CFR Marfă, Oltchim, găurile mari ale economiei de stat care se reflectă în buzunarele noastre”, a spus fostul premier.

Cu toate acestea, Mihai Răzvan Ungureanu spune că sunt şi lucruri bune pe care Guvernul Ponta le-a făcut. „Scăderea TVA e o măsură bună şi un guvern liberal ar fi aplicat-o, dar e o politică profund amprentată de populism. Multe dintre temele Guvernului Ungureanu nu au fost reluate, cu o excepţie: reîntregirea salariilor”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri