Exclusiv Ce mai fac “foștii”. Ion Iliescu “iese la scurte plimbări”, scrie volumul 2 din Memorii și se uită la snooker pe tv

Cristian Șuțu Data publicării:
iliescu
Ion Iliescu, alături de Ionuț Vulpescu și Alfred Moses, fost ambasador al SUA la București. Sursa foto: Ionuț Vulpescu

Digi24.ro continuă serialul despre foștii demnitari ai României, acum ieșiți din viața politică, cu Ion Iliescu, președinte al României din 1989 și până în 1996, respectiv între 2000 și 2004. 

Ion Iliescu a ajuns la 92 de ani și de mai bine de cinci ani nu a mai ieșit în spațiul public. Se întâmpla în vara anului 2017, atunci când fostul președinte era filmat ieșind din sediul Parchetului General, la finalul unei audieri în dosarul Mineriadei. Ultima oară când Ion Iliescu a intrat în Kiseleff 10, la sediul partidului pe care l-a înființat, a fost în decembrie 2014, la o ședință a conducerii PSD care analiza pierderea alegerilor prezidențiale de către Victor Ponta. 

Cu doar câteva excepții, de obicei prilejuite de aniversări sau alte sărbători, colegii de partid par să fi uitat de Ion Iliescu. “Din păcate, expertiza domnului președinte este foarte puțin folosită, atât în chestiuni care țin de politica de partid, cât mai ales în problematica instituțională din România, deși exista toată disponibilitatea din partea sa”, ne-a declarat senatorul Ionuț Vulpescu, considerat unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai fostului președinte.

L-am întrebat pe Vulpescu dacă există vreun sfat al bătrânilor foști președinți sau dacă actualul președinte, Klaus Iohannis, l-a căutat vreodată pe Ion Iliescu pentru a-i cere vreo opinie: “Nu greșiți dacă scrieți că nu. Din păcate, nu există un dialog între foștii președinți”. 

Apropiații lui Ion Iliescu spun că, în ultimii ani, acesta a ieșit din casă doar pentru plimbări în jurul casei, pentru a merge la spital, la controale de rutină, și pentru câteva intervenții chirurgicale. Ultima intervenție consemnată a avut loc în 2019, la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. C.C. Iliescu”.

Mai iese la scurte plimbări, dar aproape de casă. La munte nu a mai fost de câțiva ani, nici măcar la Festivalul Enescu nu a mai fost, deși e un fidel meloman”, ne-a povestit Vulpescu.

Iliescu se uită la tv la snooker și la tenis

Din spusele consilierului său, Ion Iliescu “nu se mai uită de câțiva ani la talk-show-uri politice”, singurele emisiuni televizate pe care le urmărește cu fidelitate fiind transmisiunile meciurilor de snooker și tenis.

Fostul președinte a primit recent o invitație de a participa la un turneu de snooker care va avea loc în curând la București, ne-a mai informat Ionuț Vulpescu, care a precizat că “probabil nu o va onora”.

Iliescu este un fan al jucătorului Ronnie O'Sullivan, pe care l-a întâlnit la București în 2015, la turneul organizat de Adrian Thiess, atunci când “au stat mult de vorbă”. La fel, fostul președinte este bun cunoscător al turneelor de tenis, atât masculin, cât și feminin.

Nu ratează nici un turneu de tenis, în special cele de Grand Slam”, spune Ionuț Vulpescu. 

Volumul 2 din Memorii

Ion Iliescu se apropie de final cu redactarea volumului 2 din Memoriile sale, care va conține perioada dintre Revoluția din 1989 și prezent. Primul volum a apărut în 2014 și poate fi găsit în librării sub titlul „Destinul unui om de stânga. Amintiri“, la prețul de 45 de lei, cu reducere de 30%. “E principala activitate pe care o are acum președintele Iliescu. Citește, face fișe, și scrie la volumul doi al amintirilor sale”, spune consilierul său. 

Cine este Ion Iliescu

Ion Iliescu, 92 de ani, este cu siguranță cel mai cunoscut politician din România. El a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale, între 1989 și 1992, apoi ca președinte ales în mandatele 1992-1996 și 2000-2004. A fost de asemenea senator al României în două mandate și președinte de onoare al PSD, funcție care nu mai există astăzi în partidul condus de Marcel Ciolacu. Iliescu încasează mai multe pensii, între care cea de fost președinte, cea de fost senator și cea de inginer. În total, circa 18.000 de lei pe lună. El locuiește împreună cu soția sa, Nina, într-un apartament de 156 mp pe strada Moliere din București, achiziționat în 1996 la prețul de puțin peste 7000 de dolari. Zilele trecute, Parchetul General a anunțat că a retrimis instanței dosarul Revoluției, în care Ion Iliescu este urmărit penal pentru infracțiuni contra umanității.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri