Ce se întâmplă după demisia lui Ciolacu: Care sunt atribuțiile premierului interimar și cum este numit

Data publicării:
Premierul Marcel Ciolacu
Premierul Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, luni, ieşirea partidului din coaliţia de guvernare, iar Marcel Ciolacu îşi va depune demisia din funcţia de prim-ministru. Procedura privind demisia premierului, precum şi a numirii unui premier interimar este prevăzută de Constituţia României şi de Ordonanţa de urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ.

„Coaliţia de guvernare nu are o legitimitate, cel puţin în această componenţă. Am propus colegilor mei ieşirea din coaliţie, ceea ce duce la demisia mea din funcţia de prim-ministru, lucru pe care o să îl fac după întâlnirea cu dumneavoastră. Am luat decizia că miniştrii PSD rămân să discute cu reprezentanţii PNL, UDMR şi cum se hotărăşte aşa se face (în privinţa interimatului miniştrilor - n.r.). (...) Am luat decizia de a nu susţine public niciunul dintre cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din turul 2", a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, la sediul central al partidului, la 5 mai.

Procedura privind demisia premierului, precum şi a numirii unui premier interimar este prevăzută de Constituţia României şi de Ordonanţa de urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ.

Articolele 106 și 107 din Constituția României

Conform art. 106 din Constituţia României, funcţia de membru al guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. OUG 57/2019 completează că funcţia de membru al Guvernului încetează şi dacă există o condamnare penală printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau dacă se află în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.

Articolul 107 din legea fundamentală mai arată că, în situaţia în care primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106 - în cazul de faţă demisie -, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului ministru, până la formarea noului guvern. Prevederile referitoare la primul-ministru se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile (art. 107, alin. 4 din Constituţie).

Ce spune Codul Administrativ

În Codul administrativ se arată că, în caz de demisie, preşedintele României, prin decret, la propunerea prim-ministrului, ia act de demisie şi declară funcţia vacantă în termen de 15 zile de la primirea propunerii prim-ministrului. De asemenea, demisia se anunţă public şi devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii.

Preşedintele desemnează un alt membru al guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile prim-ministrului, până la formarea noului guvern.

În perioada interimatului, până la depunerea jurământului de către membrii noului guvern, executivul poate să emită numai acte cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. În această perioadă, Guvernul nu poate să emită ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă şi nu poate iniţia proiecte de lege, mai prevede Codul administrativ.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nulitatea absolută a actelor. Ce înseamnă și când poate fi invocată
Digi FM
5 vedete care au fost interzise la galele de premiere. Will Smith are interdicție pe 10 ani la Oscaruri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Mărturii tulburătoare ale victimelor lui Bivolaru, într-un nou documentar. Cum a fost prins gurul MISA
Newsweek
Guvernul anunță oficial cu cât cresc pensiile în 2027, 2028 și 2029? Cât va fi pensia medie?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică