Exclusiv Ce spune Dominic Fritz despre o demisie a lui Ilie Bolojan de la șefia Guvernului

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - SEDIU PARTID - DECLARATII PRESA - USR - 19 MAI 2025
Președintele USR, Dominic Fritz. Foto: Inquam Photos/Codrin Unici

Dominic Fritz a declarat, luni pentru Digi24, că este important să continue această luptă, reforma pensiilor magistraților și speră ca premierul Ilie Bolojan să nu demisioneze din funcție. Președintele USR a explicat că referendumul pe care l-ar declanșa partidul pe care îl conduce, în cazul în care decizia CCR e pe fond, ar fi introducerea unei prevederi prin care magistrații să nu mai poată ieși la pensie ca acum la vârsta de 50 de ani.

„Eu sper să nu. Cred că este important să continuăm această luptă. O majoritate covârșitoare a românilor se așteaptă ca aceste privilegii să fie tăiate și cred că acest Guvern acuma trebuie să studieze cu mare atenție motivarea Curții Constituționale, să mergem mai departe cu eliminarea acestor pensii speciale și dacă este nevoie să schimbăm Constituția, atunci USR va începe demersurile pentru un referendum, să schimbăm chiar și Constituția”, a afirmat Dominic Fritz, întrebat dacă se așteaptă ca Ilie Bolojan să facă un pas în spate în momentul de față, luni la Digi24.

Chestionat în ce sens ar schimba Constituția, Dominic Fritz a explicat că ar fi vorba despre includerea unei prevederi, „bineînțeles că trebuie analizate exact formele legale, dar să includem o prevedere că de exemplu, dincolo de pensiile contributive, dincolo de un sistem normal de pensii, nu te poți pensiona, cum este acuma cazul la 50 de ani, cu tot felul de prevederi speciale și cu banii celorlalți cetățeni care nu profită de astfel de privilegii”.

Întrebat dacă a discutat astăzi cu premierul, după ce a venit decizia CCR, liderul USR a replicat: „Ne-am auzit scurt, dar n-aș vrea să comentez acum”.

Fritz a vorbit și despre legitimitatea Guvernului Bolojan.

„Eu cred că s-a referit la legitimitatea de a continua această reformă și cu celelalte categorii de pensionari speciali. Acesta este un obiectiv anunțat și asumat al Guvernului. Și aici, într-adevăr, nu putem să continuăm fără să nu clarificăm întâi legitimitatea acestui demers cu magistrații. Dar încă o dată nu avem voie acuma să renunțăm. Este un test de curaj, de perseverență pentru Guvern”, a explicat el.

„Și da, cetățenii s-au săturat de acest joc de-a șoarecele și pisica cu pensiile speciale. Trebuie să găsim o formă să eliminăm aceste pensii și mai ales să stopăm această pensionare frivolă, la vârste în care ați oameni încep cumva cu adevărat să performeze profesional. Asta trebuie să se termine. Asta este așteptarea românilor și de aceea acest Guvern trebuie să găsească o soluție”, a completat liderul USR.

Planul Guvernului privind reforma pensiilor magistraților după decizia CCR

Chestionat ce va face concret coaliția în continuare în privința reformei pensiilor speciale, Fritz a răspuns: „Așa cum a spus și purtătorul de cuvânt al Guvernului, trebuie să vedem exact pe ce bază s-a respins această lege”.

„Dacă sesizarea Înaltei Curți a fost admisă în integralitate, adică inclusiv cu argumentele de fond, atunci ar fi o situație mai gravă. Dacă Curtea doar admis pe baza unor chestii procedurale, cum ar fi acest aviz de la CSM, asta este ceva ce se poate repara, dar pe fond putem să revenim cu aceeași formă și doar să alegem un alt proces. Dar încă o dată e prea devreme. Trebuie să vedem exact care sunt argumentele judecătorilor”, a adăugat el.

„Nu pot să vă dau explicații”, a mai precizat Fritz, întrebat dacă poate explica de ce Guvernului a așteptat acele 30 de zile pentru avizul CSM înainte să își asume răspunderea pe această lege, așa cum ar fi invocat judecătorii CCR în decizia de neconstituționalitate, informație apărută pe surse.

„Eu știu că e cumva o dezbatere - ce este un punct de vedere, ce este un aviz. Aici juriștii trebuie să vadă. Eu sunt ferm convins că premierul a a abordat această reformă cu bună credință și de aceea, încă o dată, este absolut regretabil că a căzut acuma la Curte. Eu sper să fie doar, în ghilimele, o chichiță de procedură și să nu fie o respingere pe fond, pentru că atunci într-adevăr, trebuie să regândim complet felul în care mai putem să luăm decizii în această democrație. Și asta încă o dată, pentru USR ar însemna declanșarea unui referendum pentru schimbarea Constituției”, a conchis Fritz.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum să încălzești locuința mai rapid: trucul cu un obiect obișnuit care îmbunătățește eficiența caloriferelor
Digi FM
Andreea Raicu, reacția privind investigația despre Cristian Andrei: „E o imagine sinistră. Nu e doar...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Tara Reid s-a despărțit de iubit după șase ani de relație. Apropiat: „N-am mai văzut-o atât de fericită de...
Adevarul
Cum distruge războiul lui Putin delfinii din Marea Neagră
Newsweek
Pensionar cu grupe obligă Casa de Pensii să îi crească cu 50% punctajele la pensie. Câți ani și unde a muncit
Digi FM
Kim Kardashian, imagini de la o petrecere în pijama, alături de Britney Spears. Fanii au reacționat vehement...
Digi World
Înaintarea în vârstă reduce riscul de cancer? Noi cercetări răstoarnă teoriile actuale
Digi Animal World
Momentul când un șarpe se strecoară în mașină unui bărbat care aștepta la un drive-thru în Florida. Imaginile...
Film Now
Jennifer Lawrence, după ce Amy Adams a spus că regizorul American Hustle a făcut-o să plângă la filmări...
UTV
O melodie creată cu inteligență artificială a ajuns pe primul loc în topurile din SUA