Ce spune fosta ministră a Sănătății Ioana Mihăilă după ce România a pierdut procesul cu Pfizer. PSD amenință cu plângeri penale

Data actualizării: Data publicării:
ioana mihiala
Ioana Mihăilă la prima conferință ca ministru al sănătății, anul 2021. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fosta ministră a Sănătății, Ioana Mihailă, a detaliat motivele pentru care s-a ajuns la procesul pierdut de România cu Pfizer, menționând că țara noastră nu a respectat contractul încheiat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică și că nici nu acceptat varianta renegociată în anul 2023. Ministru la acel moment, Alexandru Rafila nu a oferit încă un punct de vedere, însă șeful PSD, Sorin Grindeanu, a amenințat cu plângeri penale pe numele foștilor miniștri USR. În anul 2023, Rafila sublinia că va avea discuții cu producătorii de vaccin pentru a închide contractul, însă compania Pfizer susține că România nu a participat în acea perioadă la medierile cu reprezentanții Comisiei Europene, pentru a evita un eventual proces. 

„România nu şi-a respectat contractul, nu a acceptat renegocierile care i-au fost propuse, motiv pentru care asta este o primă consecinţă, pe de o parte”, a declarat Ioana Mihăilă, pentru News.ro.

Ea a mai subliniat că, la începutul lunii mai, anul 2021, a existat o negociere între Comisia Europeană și compania farmaceutică.

„Este vorba de contractul pentru furnizarea de vaccinuri aferente anilor 2022-2023, în situaţia în care vaccinurile pentru care erau deja semnate contracte aveau termene de valabilitate și de livrare depăşite (...) Contractul a fost negociat de către Comisia Europeană. Statele aveau voie să accepte sau să refuze intrarea în contract”, a adăugat Mihăilă.

Fosta ministră a mai punctat că dozele au fost stabilite în negocierile cu Comisia Europeană în funcție de populația fiecărui stat membru „indiferent de vârstă sau de existența indicației vaccinării”.

„Cred că decizia pe care am luat-o în momentul acela a fost bine argumentată şi justificată. Vă amintesc că era mai 2021, într-o perioadă în care era coadă la vaccinare, erau 100.000 de doze de vaccin Pfizer administrate pe zi, erau raportate infecţii, inclusiv în România, cu noua tulpină, care s-a şi dovedit a fi cea mai virulentă şi e vorba de tulpina Delta”, a adăugat Ioana Mihăilă.

Cum s-a ajuns la procesul pierdut de România. PSD amenință cu plângeri penale

Digi24 a încercat să îl contacteze și pe fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila. Acesta conducea Ministerul Sănătății în perioada în care Comisia Europeană și Pfizer au negociat un amendament la contractul din 2021 (semnat în perioada fostei ministre Ioana Mihăilă, despre care a vorbit pe larg).

România a refuzat acest amendament, care presupunea reducerea numărului de doze contractate de fiecare țară și extinderea livrării, din anul 2023 și până în anul 2026, după cum arăta Context.ro în 2024.

„Dacă ar fi făcut acest lucru (n.r. Guvernul României să semneze amendamentul), i-ar fi permis să reducă numărul total de doze achiziționate, să reducă volumele care urmau să fie livrate în 2023 și să repartizeze livrarea dozelor rămase pe perioada 2023 până la sfârșitul anului 2026”, arăta Pfizer în plângerea depusă în instanță, potrivit publicației citate. 

Ministrul Alexandru Rafila nu a oferit, încă, un punct de vedere. 

Însă în anii 2022-2023, pe când era ministru al Sănătății, Alexandru Rafila sublinia că România avea milioane de doze de vaccin anti-COVID pe care nu le folosea, astfel că sugera la acel moment că va purta discuții cu producătorul pentru a închide contractul. 

Discuțiile, după cum reiese din plângerea depusă în instanța belgiană de Pfizer, nu au mai avut loc, întrucât Guvernul României a refuzat în anul 2023 medierea cu reprezentanți ai companiei farmaceutice și ai Comisiei Europene.

Un punct de vedere pe această temă a oferit, însă, Sorin Grindeanu, liderul PSD care a amenințat cu plângeri penale după ce România a pierdut procesul cu Pfizer. 

„Cui? Am un nume in cap. Vlad Voiculescu. Doamna ministru Mihăilă. Ei au decis acest lucru pe spatele românilor. Dacă sunt nevinovați să dovedească. Eu cred ca sunt vinovați”, a declarat Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă susținută pe 1 aprilie.

  • Vlad Voiculescu nu era ministru al Sănătății în momentul în care a fost semnat contractul din anul 2021. 

Actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a susținut o conferință de presă în care a detaliat situația contractelor de achiziție de vaccinuri COVID-19 și a punctat că obiectul procesului pierdut de țara noastră cu Pfizer este un contract semnat în anul 2021, care viza achiziția a 30 de milioane de doze. Ministrul a menționat că decizia tribunalului belgian este executorie, însă Ministerul Sănătății nu are fonduri pentru a acoperi datoria. Mai multe detalii aici

CITEȘTE ȘI

România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce pun tot mai mulţi șoferi folie de aluminiu pe cheia mașinii. Trucul simplu, dar genial are un rol...
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Phil Collins, despre Taylor Swift: „Merită să fie cea mai mare vedetă din lume”. Ce piesă l-a cucerit...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Reuniune emoționantă după 23 de ani. Cum arată azi actorii care i-au jucat pe Frodo, Sam, Merry și Pippin în...
Adevarul
Dunărea atinge un nou minim istoric la intrarea în România. Doar 25 de centimetri până la următorul prag de...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Vin Diesel a plâns când a citit scenariul ultimului film din seria Fast & Furious: "Cel mai bun". Când apare...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...