Ce spune fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu despre posibilitatea ca Ilie Bolojan să fie din nou desemnat premier

Data actualizării: Data publicării:
petre lazaroiu ccr agerpres_4413830

Liderului deputaților PNL, Gabriel Andronache, spune că există un scenariu în care Ilie Bolojan poate să fie desemnat din nou premier de tabăra liberală. În sprijinul acestei ipoteze, el chiar citează o decizie a Curții Constituționale din 2020. Conform CCR, premierul demis poate fi desemnat din nou în funcție dacă sunt îndeplinite mai multe condiții. Prima dintre ele este ca președintele Nicușor Dan să nu urmărească provocarea alegerilor anticipate. Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR a analizat la Digi24 acest scenariu.

„Curtea s-a pronunțat nu numai în 2020 și mai înainte de 2020. Vedeți dumneavoastră, curtea a ținut cont de o realitate, în realitate efectivă în momentul în care un premier este demis prin moțiune de cenzură, e greu de imaginat că același premier va avea sold de izbândă în într-o nouă nominalizare. De aia și curtea a spus nu mai veniți cu același premier. Dar cum la noi constituția se aplică după cum vor i sau alții, nu ai niciun fel de problemă. Președintele o să nominalizeze. Ideea este că nominalizează și probabil va pica iarăși la vot, pentru că așa cum s-au derulat lucrurile, este evident că nu mai are sprijin”, a spus Lăzăroiu, însă a adăugat: „N-ar fi prima oară când nu se respectă deciziile, chiar și cele care au fost, cum să spun eu, abrupte. Am spus clar da sau ba și tot nu s-au respectat. Ce să ne mai așteptăm acuma?”

Fostul judecător CCR a spus că, totuși, „Pe litera legii. Președintele ar trebui să desemneze o altă persoană ca să coabuleze o majoritate și să intereseze funcția de premier”.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme