Ce spune Ilie Bolojan despre funcția de premier, dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Sunt dispus să purtăm o discuţie serioasă”

Data publicării:
Care-este-structura-Guvernului-si-cate-ministere-sunt-in-prezent-Romania.-Ce-rol-are-si-cum-functioneaza-Parlamentul.-Foto-Shutterstock-1536x1024
Foto: Shutterstocck

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a spus că, în eventualitatea în care Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, va ajunge la Palatul Cotroceni, este dispus să poarte o discuţie serioasă pentru a se ajunge la o soluţie de guvern stabil. El a mai spus într-un interviu la Europa Liberă că PSD are legitimitatea să ceară orice poziţie, având în vedere forţa parlamentară a acestui partid, şi că „ar fi de evitat o situaţie de conflict între o majoritate parlamentară şi preşedintele României”.

Ilie Bolojan a fost întrebat, luni, la Radio Europa Liberă, dacă este dispus să devină premier într-un guvern format din partide pro-europene, în cazul în care Nicuşor Dan devine preşedintele României.

„Partidul din care fac eu parte, cu bunele şi cu relele lui, are o parte din responsabilitatea ajungerii în această situaţie. Acesta este adevărul şi trebuie să le spunem oamenilor. Şi atunci, sigur că varianta dezertării este cea mai comodă. Dar nu cred că ne putem permite acest lucru pentru ţara noastră. Şi da, personal, sunt dispus să purtăm o discuţie cât se poate de serioasă pentru a se ajunge la o soluţie de guvern stabil în aşa fel încât să facem ceea ce trebuie pentru România”, a spus Boloja, potrivit News.ro.

„Dar un guvern înseamnă să existe o majoritate parlamentară care susţine guvernul respectiv, inclusiv premierul, înseamnă în situaţia noastră de după alegerile prezidenţiale, pentru că avem un guvern interimar, o colaborare cu preşedintele României care va fi ales, deci din nou trebuie o înţelegere cu preşedintele României pentru că preşedintele României, intrând în acest joc cu guvernul interimar, poate să încerce să influenţeze lucrurile într-o direcţie sau alta”, a explicat el.

„Indiferent cum arată lucrurile, ar fi de evitat o situaţie de conflict între o majoritate parlamentară şi preşedintele României. Şi sigur că va depinde şi de cel care este în măsură să-şi asume această răspundere, pentru că dacă îţi asumi o răspundere de ministru sau de premier, trebuie să ai nişte condiţii minime ca să ai, dacă nu garanţia, dar măcar speranţa că sunt nişte condiţii pentru care îţi poţi onora această funcţie. Aici nu e vorba de un premier, e nevoie de echipe puternice, pentru că, aşa cum v-am spus, la cât este de împrăştiat statul român şi în câte zone efectiv şi-a pierdut controlul, ai nevoie de echipe puternice de miniştri, de secretari, de stat, de oameni care au aceeaşi viziune şi dedicare. Ceea ce nu-i foarte simplu”, a mai spus Bolojan.

Întrebat dacă îşi asumă să formeze o astfel de echipă, Bolojan a răspuns: „Îmi asum ca din calitatea de reprezentant al PNL să particip la modul foarte serios la aceste discuţii, dar eu nu sunt un om care să fac marketing electoral. Aici lucrurile trebuie tratate serios pentru că dacă spui ceva trebuie să fii responsabil pentru ceea spui”.

Bolojan a mai fost întrebat dacă PSD mai are legitimitatea să ceară postul de premier în viitorul guvern.

„PSD are legitimitatea să ceară orice poziţie dacă ajunge să fie într-o coaliţie care este dată de forţa parlamentară acestui partid. Sigur este vorba de imagine publică, pot să judecăm în această cheie, dar la un moment dat, în afară de această analiză de imagine, de legitimităţi, de moralitate, de răspunderi de genul acesta, vom ajunge, că ne place, că nu ne place, în Parlament. Şi nu este foarte uşor cu şapte grupări politice în Parlamentul României în care nimeni nu are mai mult de 23-24%, să formezi o majoritate stabilă, pentru că guvernul care va veni, practic, va avea o misiune delicată. Acesta este adevărul şi trebuie să le spunem oamenilor şi fără o majoritate parlamentară şi fără o colaborare nu va putea să dea maxim posibil pentru România”, a spus Bolojan.

„Trebuie să evităm că această criză bugetară pe care o avem să se transforme potenţată de o criză politică, instabilitate politică, conflicte preşedinte-guvern, într-o criză economică, care de fapt, ceea ce înseamnă, înseamnă inflaţie, înseamnă creşteri de dobânzi, creşteri de costuri şi oamenii simpli care au credite, ipotecare, vor simţi prime această chestiune. Şi dacă suntem responsabili, trebuie să le spunem românilor corect aceste aspecte”, a mai declarat Bolojan.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
A fost arestat redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta. Jurnalistul, ridicat după o...
Newsweek
Viitorul ministru al muncii, anunț despre sumele cu care cresc pensiile. Vom avea cu 14 miliarde în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro