Ce spune Liviu Dragnea după întâlnirea cu ambasadorul Hans Klemm

Data actualizării: Data publicării:
dragnea cu klemm - fb

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a transmis miercuri, după întrevederea pe care a avut-o cu ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, că au discutat despre consolidarea Parteneriatului Strategic, cu accent pe întărirea dezvoltării economice a acestuia.

Principalul subiect de discuţie a vizat consolidarea Parteneriatului Strategic, care reprezintă o prioritate a agendei de politică externă a României. În acest sens, au fost menţionate progresele înregistrate pe linia cooperării bilaterale pe componenta de securitate, precum şi interesul deosebit pentru dezvoltarea dimensiunii economice”, a precizat Liviu Dragnea într-un comunicat de presă, citat de News.ro.

Preşedintele Camerei a menţionat că, în prezent, se acordă o atenţie prioritară consolidării dimensiunii economice a Parteneriatului.

Dincolo de dimensiunea apărării şi securităţii regionale, care a reprezentat şi continuă să reprezinte pilonul de bază al Parteneriatului Strategic, interacţiunile bilaterale acoperă o zonă extrem de vastă de domenii. În prezent, se acordă o atenţie prioritară consolidării dimensiunii economice a acestuia. Astfel de întâlniri sunt extrem de benefice, în special în perspectiva vizitei din septembrie a Secretarului pentru Energie, Richard Perry, care va participa la Summit-ul Celor Trei Mări”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, care a accentuat contextul economic favorabil al ţării noastre în perspectiva creşterii prezenţei investiţionale americane pe piaţa autohtonă,s e arată în comunicat

Ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, a intrat miercuri, în jurul orei 15.30, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi a stat aproximativ o oră, fără a face declaraţii presei. Întâlnirea dintre cei doi nu a fost figurat pe agenda publică a liderului PSD.

Întâlnirea a avut loc în contextul controversatei scrisori transmise de Rudolph Giuliani, avocatul președintelui american Donald Trump, în care critica lupta anticorupție din România.

Giuliani, are nu deţine nicio funcţie publică la Washington, a recunoscut că a fost plătit de o firmă de lobby din Statele Unite, pentru a trimite scrisoarea adresată preşedintelui Klaus Iohannis, dar nu a dezvăluit despre ce sumă este vorba.

Ambasada americană la Bucureşti s-a delimitat de scrisoarea fostului primar de New York printr-o precizare extrem de clară: „Guvernul Statelor Unite nu comentează opiniile sau concluziile unor persoane fizice, cetăţeni americani.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri