Ce spune Marcel Ciolacu despre protestul polițiștilor față de „ordonanța trenuleț” din Capitală

Data actualizării: Data publicării:
Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos / Malina Norocea

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că îi pare rău că poliţiştii mai fac proteste deoarece la nivelul coaliţiei şi Guvernului, după discuţiile avute cu ministrul de interne, lucrurile s-au lămurit. El a precizat că pentru această categorie se va veni cu o excepţie în Parlament după 3 februarie şi această situaţie reprezintă o prioritate a forului legislativ, aşa cum este şi legea bugetului.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, vineri, despre protestele poliţiştilor faţă de măsurile adoptate de Guvern la începutul acestui an şi despre faptul că nu li se mai plătesc orele suplimentare de sâmbătă şi duminică. 
 
„Am avut discuţia cu domnul ministru de interne, domnul ministru de interne a avut discuţia cu liderii de sindicat şi am zis foarte clar că vom veni cu această excepţie în Parlament după data de 3 februarie. Este o prioritate a Parlamentului la fel ca şi legea bugetului”, a afirmat Marcel Ciolacu, potrivit News.ro. 

El a fost întrebat dacă vor mai exista discuţii cu sindicaliştii din sistemul de apărare.

„Şi astăzi şeful Cancelariei va avea o întâlnire cu protestatarii. Data trecută când s-au făcut măririle, am avut o estimare pe tot ce înseamnă ordine publică, că efortul bugetar va fi de 1,3 miliarde. Efortul bugetar a fost de 6,2 miliarde. De aici s-a venit cu această măsură în ordonanţa trenuleţ. Cu adevărat vom veni şi vom rezolva lucrurile pentru sâmbetele şi duminicile, pentru că nu avem de unde să acoperim ca şi forţă umană această perioadă şi este corectă abordarea”, a mai declarat premierul.
 
Întrebat dacă aceste proteste ar putea provoca instabilitate, Ciolacu a răspuns: „Nu. Suntem un stat democratic, se fac proteste, există dialog. Îmi pare rău că se mai fac proteste pentru că la nivelul coaliţiei şi la nivelul guvernului, după discuţiile avute cu ministrul de interne, lucrurile s-au lămurit”.

Organizaţiile sindicale din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, la care se alătură şi unele structuri asociative ale rezerviştilor militari, protestează, vineri, în Capitală, nemulţumite de prevederile Ordonanţei trenuleţ. Protestul este autorizat şi ae loc pe traseul Piaţa Universităţii – Piaţa Victoriei, urmând a fi pichetate mai multe ministere.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce oră intră pensia în cont, în funcție de bancă. Unele virează banii de la 6 dimineața, altele abia după...
Digi FM
Două femei s-au luat la bătaie la Târgul de Crăciun din Craiova. Imaginile sunt virale: „Doar e la...
Pro FM
Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri a făcut după ce a recunocut că se...
Film Now
Cei mai bogați actori din universul Marvel. Starul care conduce detașat clasamentul
Adevarul
Pachetul 2 de austeritate vine cu noutăți: datornicii la stat nu vor mai putea cumpăra mașini sau case, iar...
Newsweek
Guvernul, anunț despre pensiile militare. Crește vârsta de pensionare, pensia - înghețată. Probleme la salarii
Digi FM
Când se deschide Târgul de Crăciun București în 2025. Cel mai mare va fi în Piata Constituției
Digi World
Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de ce unele studii spun că reduce...
Digi Animal World
Momentul când un urs apare pe un patinoar, deschis recent pentru localnici: „A vrut să-l încerce pentru noi”...
Film Now
Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat că are o "obsesie" pentru iubite cu...
UTV
Ilona Brezoianu a născut. Actrița și soțul ei, Andrei, au un băiețel perfect sănătos