Exclusiv Ce spune Ministrul Justiției despre decizia CCR: „Justiția trebuie eficientizată. Să nu pierdem resursa umană”

Data actualizării: Data publicării:
Radu Marinescu
Radu Marinescu. Foto: Inquam Photos / Codrin Unici

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a avut o primă reacție, la Digi24, cu privire la decizia CCR de a tăia pensiile magistraților. Acesta a declarat că „aveam mare nevoie să existe o finalitate a acestei proceduri”, însă „nu trebuie să pierdem resursa umană din Justiție”.

„Aveam mare nevoie să existe o finalitate a acestei proceduri care a implicat toate componentele statului român și a trezit foarte multe emoții în societatea noastră.

Este foarte bine că avem o finalitate, este foarte bine că avem o certitudine în ceea ce privește perspectivele de statut. De acum încolo trebuie să mergem împreună, prin cooperare loială, pentru a eficientiza justiția”, a declarat ministrul Justiției, la Digi24. 

Întrebat dacă există îngrijorări că în urma acestei decizii ar putea pleca oameni din sistem, Radu Marinescu a transmis:

„Este foarte important faptul că, în societatea românească, instituțiile au funcționat și au dat măsura funcționalității statului de drept. Guvernul și Parlamentul au dreptul de legiferare. Până la urmă, Înalta Curte de Casație și Justiție și magistratura și-au exprimat îngrijorările prin sesizarea făcută, iar CCR a demonstrat că poate și trebuie să soluționeze orice divergență.

Nu trebuie să pierdem resursa umană din justiție. Este din ce în ce mai dificil să asigurăm funcționalitatea. Există îngrijorări. Mesajul meu pentru magistrați este acela că înfăptuirea actului de justiție nu este doar o profesie, ci un veritabil apostolat. Au intrat în justiție pentru a face dreptate, iar atunci îi rog să rămână devotați crezului inițial care i-a animat pentru a intra în această profesie și să rămână în continuare în profesie. În actuala lege, cei care au deja întrunite condițiile de pensionare sunt protejați, au drepturile de pensie în conformitate cu pensia anterioară”.

Și președintele Nicușor Dan a avut o primă reacție după decizia CCR de a diminua pensiile speciale ale magistraților. „Un gest de echitate așteptat de societate”, a subliniat șeful statului. La rândul său, premierul Ilie Bolojan a salutat decizia Curții Constituționale, spunând că se vor face demersuri pentru recuperarea banilor din PNRR.

Citește și: CCR declară constituțională legea care taie pensiile și mărește vârsta de pensionare a magistraților

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...