Ceartă între actualul și fostul ministru al Transporturilor. Drulă: „O ratezi și pe asta?” / Grindeanu: „Ai jucat zero pe toată linia”

Data publicării:
Cătălin Drulă și Sorin Grindeanu colaj
Cătălin Drulă și Sorin Grindeanu. Fotografii: Inquam Photos

Dispută între fostul și actualul ministru al Transporturilor. Cătălin Drulă acuză că proiectul Autostrăzii A7, „cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din toate PNRR-urile din Europa”, bate pasul pe loc. Sorin Grindeanu îi răspunde că a avut zero performanțe ca ministru și că românii nu au nevoie de scandal politic.

O șansă istorică pentru România, PNRR, este făcută praf de PSD-PNL. Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din toate PNRR-urile din Europa, autostrada A7, bate pasul pe loc și deja intrăm în mari întârzieri. Vorbim de un proiect de 320km și 3 mld €! Adică mai mult decât a cheltuit România pentru toate autostrăzile în ultimii 10 ani. Nu visam la acești bani care reprezintă o oportunitate o dată la o generație. Și ne-am bătut cu ardoare la Bruxelles acum un an ca să-i obținem”, a scris Drulă pe Facebook.

DA, PSD-ule, sunt supărat că își bate joc Grindeanu de această șansă. Cum să nu fii în stare din septembrie până acum nici să dai un câștigător la licitațiile celor 3 loturi din autostrada A7 Ploiești - Buzău? Ultima amânare a fost pentru 22 februarie ca termen limită de evaluare a ofertelor. Sorine, o ratezi și pe asta?”, a continuat el.

Jumătate din autostradă, adică de la Focșani la Bacău și apoi până la Pașcani, nu e nici azi licitată și o promit abia la jumătatea anului. Pe restul PNRR-ului de Transporturi lucrurile stau la fel de prost”, a mai scris fostul ministru.

Cătălin Drulă se plictisește repede să numere până la 10”, a fost replica lui Grindeanu, tot pe Facebook.

Îți reamintesc performanțele din mandatul tău de la Transporturi: 0 (Zero) km de autostradă

- anularea licitației pentru tronsonul de metrou M6 și creearea unor dificultăți majore cu Banca de Investiții a Japoniei; anularea contractului pentru modernizarea DN71 Bâldana-Târgoviște; anularea licitației pentru proiectarea și construirea Centurii Comarnic; promisiunile multiple din seria de luna viitoare începe revoluția infrastructurii iar autostrăzile din Moldova vor apărea ca ciupercile după ploaie”; un Studiu de fezabilitate “completat” pentru secțiunea de autostradă Târgu Mureș -Târgu Neamț (Moțca); lucrări de întreținere pe un fir de cale ferată care au costat 12 milioane de euro pe tronsonul Buzău-Făurei, despre care și acum crezi că au fost de modernizare; poze alături de șeful tău de atunci, Dan Barna”, a scris ministrul.

În concluzie: ai jucat zero pe toată linia”, a adăugat el.

Eu repet ce am spus și la audierea mea ca ministru: nu de scandal politic au nevoie acum oamenii, ci de colaborare pentru realizarea unor lucrări concrete promise de toate partidele”, a mai scris Grindeanu.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri