Certificatul verde generează controverse. Cum ar putea fi evitate acuzațiile de discriminare

Data actualizării: Data publicării:
cod QR pe telefon pentru certificat covid
Foto: Inquam Photos / George Călin

Măsurile noi pe care Guvernul le-a adoptat pentru a opri răspândirea bolii COVID-19 dau naștere la controverse. Șeful Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării spune că forma în care Cabinetul Cîțu vrea să implementeze aceste măsuri ar încalca legea constituțională. Premierul este de altă părere și spune că deocamdată Guvernul merge înainte. Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, arată că există o soluție pentru aplicarea măsurilor.

„Eu nu văd restrângerea drepturilor. Aici îi las pe socialiști să se pronunțe. Până atunci, vom folosi această metodologie. Și acum dacă mergi la spital, faci test COVID. A fost folosit acest certificat verde în toată Europa, toată vara, nimeni nu a spus că este o restrângere a unor drepturi. Nu văd de ce ar fi o restrângere a unor drepturi aici, în România”,  a declarat premierul Florin Cîțu.

Primul care a comentat modul prin care Guvernul vrea să îi priveze pe cei care nu dețin certificat verde de anumite activități, acolo unde sunt cazuri multe de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2, este Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. În actuala formulă, este încalcată Constituția, susține aceasta.

„Pentru că art. 53 alineat 1 din Constituție spune că limitarea acestor drepturi se poate face numai prin lege”, a explicat el. „Aceste măsuri și eu le consider a fi necesare pentru gestionarea pandemiei COVID-19. În parte, trebuie analizată fiecare măsură, dar ele pot trece testul nediscriminării dacă urmăresc un scop legitim - și este clar că urmăresc: prevenirea răspândirii pandemiei COVD-19”, a arătat Asztalos Csaba.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a hotărât că în localitățile unde incidența depășește 3 cazuri la mia de locuitori, doar cei care au certificat digital valabil vor avea voie la anumite activități.

„În momentul în care toată vara sau oricând te-ai dus la spital, ți s-a cerut un test COVID, nu ți-au fost refuzate servicii. Acum, introduci o altă restricție, o distincție pe certificatul verde, pe care dacă nu îl ai, ești refuzat de la serviciile respective”, a arătat președintele CNCD.

Măsurile adoptate prin acte administrative, deci nu printr-o procedură trecută prin Parlament, ar putea deveni inutile, dacă această controversă ajunge la CCR, spune fostul șef al Curții, Augustin Zegrean.

„E vorba de viață și de moarte. Și nu ne putem juca cu asta nici măcar Guvernul. Dacă vor să pună restricții, limite, la libera circulație, la liberul acces în anumite locuri trebuie făcut prin lege, pentru că asta nu se face pe vecie, se poate face doar pe o anumită perioada de timp, cât este necesar. Într-un stat democratic, așa spune Constituția, și de aceea trebuie făcută prin lege, nu prin altfel de acte”, a punctat Augustin Zegrean.

La începutul lunii august, Franța a implementat măsuri similare, dar pe care le-a introdus prin lege, a subliniat și șeful Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care nu exclude ca pe viitor să fie persoane care să reclame statul pentru discriminare.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce câștigătorul Survivor România 2026 nu primește 100.000 de euro în cont, de fapt? Suma care îi rămâne...
Digi FM
"Mi-am privit brațul și atârna pur și simplu". Un turist a fost atacat de un urs grizzly și târât prin pădure
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cum ar putea sistemele active de protecție anti-dronă să readucă blindatele pe câmpul de luptă. Soluția la...
Newsweek
Bani în plus la pensie. Ce vor trebui să facă angajatorii înainte să îți depui dosarul de pensie
Digi FM
De la miliardar la trilionar. Cum ar putea Elon Musk să rescrie istoria averilor globale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Greșeala banală pe care mulți stăpâni de câini o fac zilnic. Îți poate îmbolnăvi atât animalul, cât și familia
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani