Chiulul de la Parlament, obicei care nu se uită

Data publicării:
parlament1

Pentru oamenii de rând, joia este cea de-a patra zi de muncă. Pentru senatori şi deputaţi, însă, poate fi considerată prima zi de weekend.

Preşedintele Senatului vine cu explicaţii. „Programul senatorilor nu e diferit față de cel al deputaților. Am avut două săptămâni în care am prelungit programul dincolo de cutumă, joi am avut plen. Având în vedere că numărul proiectelor de lege care urmează să fie dezbătute și adoptate a fost diminuat considerabil, biroul permanent a luat decizia să facă programul pe care îl cunoașteți pentru săptămâna asta”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului. Pe site-ul Senatului, programul anunţă că senatorii ar fi trebuit să lucreze în comisiile permanente.

Peste 200 de proiecte de lege sunt în lucru în comisiile permanente ale Senatului. Senatorii au avut în program şi o şedinţă dedicată întrebărilor şi interpelărilor. La ora 9.25, însă, nu mai era nimeni în sală. Situaţia nu este cu nimic diferită la Camera Deputaţilor. Săptămâna aceasta, spre exemplu, nu a fost votată nicio lege în plen. Deputaţii au amânat votul pentru săptămâna viitoare.

Parlamentarii primesc pentru activitatea lor o indemnizaţie lunară de aproximativ 5.000 de lei, la care se adaugă în jur de 10.000 de lei, bani destinaţi cazării în Bucureşti şi cheltuielilor cu birourile parlamentare din teritoriu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
plen parlament inquam photos-3
Amenzi pentru parlamentarii care chiulesc. Cum își justifică aleșii absențele
senat
Parlamentarii nu renunță la obiceiul chiulului
Partenerii noștri