Cine sunt negociatorii care vor împărți sâmbătă puterea

Data actualizării: Data publicării:
ludovic orban se salută cu liderii usrplus claudiu năsui și dacian cioloș
Echipele de negociere ale PNL, USRPLUS și UDMR se întâlnesc sâmbătă pentru primele discuții oficiale. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Partidele care vor face parte din viitoarea coaliție de guvernare și-au stabilit echipele care vor negocia termenii înțelegerii. Discuțiile încep sâmbătă dimineața, la ora 9, la una dintre vilele de protocol din București. Cea mai numeroasă echipă de negociere este cea a USR PLUS, care trimite la discuții nu mai puțin de 19 persoane.

Printre cei care vor negocia programul de guvernare al viitorului Executiv și împărțirea funcțiilor de la vârful ministerelor și de la conducerea Parlamentului se numără inclusiv lideri politici care s-au atacat în campania electorală și care acum vor sta față-n față.

De exemplu, din echipa USR PLUS fac parte Cristian Ghinea și Cătălin Drulă, doi lideri care înainte de alegeri au criticat în termeni duri PNL

Negocierile încep sâmbătă dimineață și este de așteptat ca acestea să se întindă pe mai multe zile. 

Potrivit ultimelor informații de la partide, PNL își dorește în continuare cele două ministere importante din Guvern: Finanțe și Justiție, în timp ce USR PLUS ar vrea măcar unul dintre cele două portofolii. Discuții aprinse vor fi și pe șefia Camerei Deputaților disputată de Ludovic Orban și Dan Barna. 

UDMR cere două sau trei ministere în noul Guvern, însă maghiarii nu mai vor cele trei portofolii pe care le-au mai avut în trecut: Sănătatea, Mediul și Cultura.

Citește și Surse: Cum ar putea arăta Guvernul Cîțu. Variantele de miniștri PNL, USR PLUS și UDMR

Un punct important al discuțiilor va fi armonizarea celor trei programe de guvernare. De exemplu, USR PLUS insistă pentru o măsură cu care au defilat în campanie, taxe 0 pe salariul minim, cu care liberalii nu sunt de acord. 

Cine face parte din echipele de negociere

Echipa PNL este condusă de președintele partidului, Ludovic Orban și din ea mai fac parte secretarul general, Robert Sighiartău, prim-vicepreședinții Rareș Bogdan și Raluca Turcan, dar și premierul desemnat, Florin Cîțu.

Echipa de negociere pentru funcții în Guvern: Ludovic Orban, Florin Cîțu, Rareș Bogdan, Robert Sighiartău.

Echipa de negociere pentru programul de guvernare: Ionel Dancă, Cristian Bușoi, Laurențiu Leoreanu.

Echipa de negociere pentru funcțiile din Parlament: Alina Gorghiu, Florin Roman, Raluca Turcan, Relu Fenechiu.

Echipa USR PLUS este și ea împărțită pe mai multe criterii și din ea fac parte nu mai puțin de 19 persoane. Surse din partid spun că „a fost bataie mare” pe un loc în echipa de negociere și că toți liderii și-ar fi dorit să ia parte măcar la discuții.

Negocierile politice vor fi conduse de cei doi copreședinți Dan Barna și Dacian Cioloș. USR PLUS are o echipă separat pentru discuțiile privind programul de guvernare și o altă echipă pentru împărțirea funcțiilor din Parlament. 

Politic: Dan Barna, Dacian Cioloș, Dominic Fritz, Dragoș Tudorache, Vlad Voiculescu, Ionuț Moșteanu.

Program de guvernare: Cristian Ghinea, Claudiu Năsui, Lucian Viziteu, Stelian Ion, Dragoș Pîslaru, Anca Dragu, Andrei Lupu, Ștefan Pălărie.

Parlament: Cătălin Drulă, Radu Mihail, Cristina Prună, Silvia Dinică, Oana Țoiu, Andrei Lupu, Ștefan Pălărie.

Echipa UDMR este condusă de Kelemen Hunor și este împărțită, de asemenea, în funcție de negocierile purtate: o echipă pentru discuțiile despre funcții și o altă echipă pentru programul de guvernare.

Guvern și Parlament: Kelemen Hunor, Cseke Attila, Benedek Zakarias, Rozalia Biro.

Program de guvernare: Tanczos Barna, Balint Porcsalmi, Hegedus Csilla, Antal Arpad, Csoma Botond.

Luni, partidele politice sunt chemate la Palatul Cotoceni pentru consultările cu președintele Klaus Iohannis.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a...
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră...
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă