Circa 30 de parlamentari au format „Alianţa Întâi România”, care ar putea susține viitorul guvern. „Pol suveranist cu viziuni europene”

Data actualizării: Data publicării:
sedinta comuna a parlamentului
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Aproximativ 30 de parlamentari, neafiliați, foști membri S.O.S. România și POT, au decis miercuri să formeze „Alianţa Întâi România”, un pol suveranist "cu viziuni europene", informează Agerpres.

„În faţa dumneavoastră găsiţi un grup parlamentar, un pol, o mişcare, o alianţă parlamentară formată din colegi de la S.O.S. România, de la POT şi neafiliaţi. Scopul nostru este acela de a constitui acest pol suveranist, dar cu viziuni europene, nu antieuropene şi menţionez chestia asta ca să fie foarte clar, pentru că, din punctul nostru de vedere, noi suntem europeni înainte de a se constitui Uniunea Europeană şi noi ne dorim salvarea acestei ţări”, a declarat viceliderul grupului parlamentar de la Senat al S.O.S. România, Dorin Silviu Petrea, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat membrii alianţei din care face parte sunt dispuşi să susţină viitorul guvern dacă acesta va lua măsuri radicale pentru dezvoltarea economiei româneşti.

„Noi am pus doar cinci reforme în acest moment pe care noi ni le dorim şi suntem dispuşi să votăm alături de viitorul guvern, indiferent de cine este făcut. Este vorba în primul rând de reforma administrativ-teritorială. Suntem pregătiţi, avem proiecte de lege în acest sens. Este obligatorie, pentru că acolo sunt cele mai mari probleme pe care astăzi le are România. O altă reformă este reforma aparatului bugetar. Şi acolo, ştiţi foarte bine, este o presiune imensă pe mediul de afaceri şi pe fiecare cetăţean al României, pe fiecare salariat. Ne dorim, de asemenea, reforme în domeniul justiţiei, unde ştiţi câte probleme au fost în ultimii 35 de ani şi nu s-au luat nişte hotărâri clare, concise pentru salvarea cetăţenilor şi a României. Ne dorim de asemenea reforme în ceea ce priveşte educaţia, care astăzi este la pământ, şi de asemenea sistemul sanitar. Şi nu în ultimul rând, reforme şi legi şi proiecte de lege speciale pentru capitalul românesc, pentru IMM-urile noastre. Nu suntem de acord cu creşterile de taxe şi de impozite şi presiunea să vină tot pe umerii românilor, pe umerii salariaţilor şi pe umerii mediului de afaceri”, a menţionat Petrea.

Liderul senatorilor S.O.S. România, Nadia Cerva, a precizat că această alianţă este formată din aproximativ 30 de parlamentari neafiliaţi, dar şi membri S.O.S. România şi POT, iar la aceasta urmează să mai adere şi alţii.

„Este o alianţă care este cumva opoziţia coaliţiei care se tot încearcă să se formeze. Eu cred că va fi aceeaşi care a fost şi până acum. Adică, vom rămâne opoziţie, vom lupta pentru România. De asta am şi numit alianţa 'Întâi România'. Poate că părem puţini, suntem peste 30 la momentul ăsta, dar vă spun că deja îşi anunţă venirea în această alianţă şi colegii de la alte partide care au înţeles că în acele partide care nu mai luptă de mult pentru România şi pentru popor şi sunt doar interese personale nu-şi mai regăsesc locul. (...) Vrem o reformă a Justiţiei, aceasta este una dintre cele cinci mari reforme pe care le-am propus şi ni le-am propus. Ştiţi destul de bine că în ţara asta dacă nu se întâmplă multe lucruri nu se întâmplă pentru că nu există nici în momentul ăsta o lege a răspunderii magistraţilor”, a afirmat Cerva.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro