Cîțu, despre remanierea unor miniștri PNL: Premierul își face propria evaluare, noi la partid ne facem propria evaluare

Data actualizării: Data publicării:
ciuca si citu la parlament
Nicolae Ciucă și Florin Cîțu. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Președintele PNL Florin Cîțu a declarat marți, înaintea unei ședințe a conducerii PNL programată pentru ora 14, că este „îngrijorat” în legătură cu activitatea unor miniștri PNL din guvern. „Peste tot se poate mai bine”, a declarat președintele PNL, în contextul în care din partid au apărut informații că Cîțu și-ar dori o remaniere. 

„Evaluarea miniștrilor nu se face într-o singură zi, se face în fiecare zi. Mă interesează să avem, cel puțin reprezentanții PNL, să își facă treaba cât mai bine. PNL a arătat că niciodată oamenii din PNL nu se cramponează de funcții și atunci când trebuie să facem o schimbare o facem. Evaluările sunt zilnice. Când vom avea o concluzie o vom avea în BEX”, a declarat Cîțu, întrebat de jurnaliști dacă va cere astăzi remanierea unor miniștri.

Președintele PNL a precizat că pentru început este vorba de o evaluare a activității miniștrilor. 

„Acum când vorbim suntem în procedură de evaluare și eu nu ascund acest lucru. Nu spun că sunt nemulțumit, dar sunt îngrijorat de prețurile care cresc, că economia a încetinit, că ratele încep să crească. (...) Peste tot se poate mai bine. Au existat sincope și la energie, acum se rezolvă. (...) Sunt reforme pe care trebuie să le facem și pe care să le prezentăm românilor. Sunt 30 de miliarde din PNRR, nu vreau să aud scuza că din cauza războiului se pierd. (...) Mă interesează să ne concentrăm pe cum rezolvăm problemele românilor asăzi. Fără investiții nu poți avea creștere economică. Trebuie să creștem veniturile tuturor românilor. Reducerea CAS este singura soluție. Nimeni nu a vorbit de remaniere, eu vorbesc de evaluare”, a spus Florin Cîțu.

Întrebat despre părerea premierului Nicolae Ciucă în legătură cu o eventuală remaniere cerută de la partid, Cîțu a spus: „Premierul își face propria evaluare, noi la partid ne facem propria evaluare. Pe noi ne interesează și ne uităm în sondaje cum crește partidul, care sunt lucrurile care au făcut să nu creștem atât de rapid, și unde putem să îmbunătățim. Conducerea PNL trebuie să ia toate măsurile să se asigure că în 2024 va fi cel mai mare partid din România. Eu cred că toți membrii PNL doresc binele PNL. Vedem atunci ce se întâmplă. (n.red. dacă evaluarea lui Nicolae Ciucă e alta)”.

În ședința conducerii PNL, programată la ora 14, Cîțu spune că vor fi discutate alte subiecte.

„În BEX vor fi alte discuții, despre alte subiecte, cum ar fi vizita președintelui Senatului, în 10 ani de zile nu a mai fost o vizită a președintelui Senatului, care este și președintele PNL în SUA. Nu a mai fost așa ceva, cred că PNL ar trebui să se mândrească cu asta. Vom discuta despre PNI”, a mai declarat Cîțu.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Domeniul din România care ar putea scădea drastic numărul de angajați. Ar fi vorba de mii de locuri de muncă...
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
Ministrul muncii va fi schimbat Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor cu 300 lei pe care a anunțat-o?
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...