Ciucă, despre interzicerea cerealelor din Ucraina: Aţi văzut că inclusiv Polonia, care a anunţat un set de măsuri, s-a răzgândit

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - PARLAMENT - VOT LEGEA BUGETULUI DE STAT - 14 DEC 202
PSD a cerut, marți, Guvernului Ciucă, să interzică importul de cereale și produse alimentare din Ucraina. Foto: Inquam Photos / George Calin

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, referitor la solicitarea PSD privind suspendarea importurilor de cereale din Ucraina, că orice măsură care va fi luată va respecta regulamentul Uniunii Europene, pentru a nu afecta fermierii din România, menţionând că ţara noastră poate să ia decizii împreună cu Comisia Europeană.

"După cum foarte bine ştiţi, am luat o decizie ca, împreună cu alţi cinci premieri, să înaintăm Comisiei o solicitare prin care să se efectueze o analiză concretă a situaţiei legate de impactul pe care l-a avut importul de cereale din Ucraina şi în mod deosebit tranzitul de cereale din Ucraina asupra preţului la anumite contingente de produse agricole. Până în acest moment, vă pot spune că astăzi după-amiază urmează să aibă loc o şedinţă condusă de vicepreşedintele Comisiei Dombrovskis, în care se vor analiza solicitările noastre şi sperăm ca imediat la finalul acestei şedinţe să primim şi un răspuns la scrisoarea pe care am înaintat-o", a afirmat Ciucă, la Parlament, întrebat în legătură cu suspendarea importurilor de cereale şi de alte produse din Ucraina.

El a spus că sunt în vedere măsuri care să fie stabilite împreună cu Comisia Europeană "pentru a avea o măsură unitară", precizând că ţara noastră primeşte de la Comisie sprijin pentru agricultori şi investiţii.

"Trebuie să ţinem cont de faptul că în acest moment se aplică un regulament al Uniunii Europene, Regulamentul 870 din mai anul trecut, şi de asemenea are o perioadă de aplicare de un an de zile, care trebuie revăzută. România poate să ia decizii împreună cu Comisia Europeană şi aţi văzut foarte clar că inclusiv Polonia, care a anunţat un set de măsuri, a revenit asupra lor, după discuţiile cu Comisia. (...) Trebuie să ţinem cont că în România primim anual şi distribuim 3 miliarde de euro de la Comisia Europeană sprijin direct 2 miliarde către agricultori şi un miliard şi ceva pentru investiţii. Avem nevoie ca, în acest context, măsurile pe care le luăm să aibă un consens şi, de asemenea, să fie îndreptate astfel încât să sprijinim, nu să afectăm", a adăugat premierul, citat de Agerpres.

Premierul a mai spus că în săptămânile trecute a avut întâlniri cu fermierii din România şi a discutat toate măsurile care trebuie luate.

"Ştiţi foarte bine că domnul preşedinte Iohannis a intervenit pe lângă preşedintele Comisiei astfel încât să putem să primim bani mai mulţi de la Comisie. În acest moment se analizează şi probabil că vom primi drept răspuns inclusiv această variantă de mărire a sumelor prin care se vor compensa efectele importurilor de cereale din Ucraina. Şi eu sunt întru totul de acord că trebuie să vedem acest set de măsuri. De altfel asta am şi dorit prin scrisoarea pe care am adresat-o, să facem în aşa fel încât anumite categorii să nu fie afectate, fermierii să nu fie afectaţi, să fie sprijiniţi. (...) Astăzi, la ora 5, i-am transmis domnului ministru Daea că trebuie să participe în şedinţa din această după-amiază de la nivelul Comisiei cu soluţie. Deci, vine şi cu soluţie. În urma acestei şedinţe, va comunica public care au fost rezultatele acestei şedinţe", a menţionat Nicolae Ciucă.

Potrivit acestuia, sunt mai multe categorii de produse afectate şi sunt discuţii nu numai privind importul brut de cereale, ci şi de miere de albine, ulei, lapte, inclusiv carne de pui.

Întrebat cum vede solicitarea PSD de suspendare a importurilor de cereale, Ciucă a spus: "Orice măsură pe care o luăm o vom lua în aşa fel încât să respectăm regulamentul Uniunii Europene şi să facem în aşa fel încât să nu afectăm fermierii din România".

Editor : A.V.D

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță