Ciucu îi răspunde lui Grindeanu: Avem un acord de guvernare, nu electoral. PNL va avea candidat propriu la Primăria Capitalei

Data publicării:
ciprian ciucu
Ciprian Ciucu Foto: Digi24

Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu a vorbit miercuri despre organizarea de alegeri pentru Primăria Capitalei, în acest an, și a spus că legea nu este negociabilă. El a precizat că PNL va avea candidat propriu. El i-a răspuns și lui Sorin Grindeanu președintele PSD, care afirmase că o alianţă PNL-USR la Capitală ar risca să ducă la ruperea coaliţiei. PSD și PNL nu au un acord electoral, a spus Ciucu.

Prim-vicepreşedintele PNL a fost întrebat, la B1, dacă vor fi organizate anul acesta alegeri pentru Primăria Capitalei.

„PNL spune că legea nu este negociabilă, legea trebuie respectată. Ne batem joc de lege? Adică nu poţi spune: domnule, faci o lege când îţi convine ţie. Nu, ai un termen prevăzut foarte clar şi trebuie respectat, pentru că altfel românii îşi pierd din nou încrederea. Ştiţi prin ce am trecut anul trecut cu alegerile: iarăşi alegeri, iar nu faceţi alegeri? Asta o să spună românii: iar vă e frică, fugiţi?”, a spus Ciprian Ciucu, potrivit News.ro.

„Acest argument, că facem alegeri când vrem noi, nu se susţine, pentru că trebuie să respectăm legea”, a adăugat el.

Ciucu a mai spus că există un acord de guvernare care stă la baza coaliţiei, dar că acesta nu este un acord electoral.

„Noi nu avem o alianţă electorală între noi şi atunci fiecare partid, în mod normal, îşi face propria strategie. Nu ştiu de ce se consideră că PSD este izolat sau dat la o parte. Nu a discutat nimeni că o să avem un candidat comun. Ne aducem aminte că am avut o astfel de coaliţie, care l-a avut candidat pe domnul Antonescu, iar acesta a pierdut alegerile prezidenţiale”, a menţionat Ciucu.

Prim-vicepreşedintele PNL a subliniat că trebuie respectat acordul de guvernare şi aplicate măsurile care au fost decise, iar fiecare partid să îşi joace şansa.

Întrebat dacă va candida la alegerile pentru București, Ciprian Ciucu a spus: „Nu am luat încă această decizie. PNL va avea candidat propriu, în urma unei analize care să fie mai aprofundate. Da, este adevărat, pe sondajele noastre, care sunt reale, stau bine. Asta, cumva, mă obligă, dar nu aş vrea să anunţ o candidatură sau să mă grăbesc până nu avem o dată a alegerilor şi până nu avem o discuţie cu toţi partenerii din coaliţie”, a precizat Ciucu.

El a subliniat că, în acest moment, nu există o discuţie cu cei de la USR.

„Nu avem, în acest moment, discuţii cu nimeni, pentru că putem avea aceste discuţii doar după ce vom şti data alegerilor. Putem vorbi cu toţi, la început”, a mai spus Ciucu, adăugând că direcţia PNL este către USR, deoarece foarte mulţi oameni din USR i-au apreciat activitatea şi prezenţa publică.

Întrebat dacă a discutat cu preşedintele Nicuşor Dan despre alegeri, Ciucu a răspuns: „Eu, personal, nu am discutat cu Nicuşor Dan, dar domnul preşedinte Ilie Bolojan are o comunicare cu domnul preşedinte Nicuşor Dan, aşa cum este normal”.

Ciucu a amintit că au existat nişte discuţii acum câteva luni, dar nu s-a luat niciun angajament. Despre şansele pe care le-ar avea într-o alianţă cu USR la Capitală, Ciprian Ciucu a spus că ar câştiga detaşat. „Detaşat. Există chiar un sondaj (...) l-aş învinge în Bucureşti şi pe Călin Georgescu. Cred că este singurul loc din ţară în care Călin Georgescu ar pierde alegerile”, a spus Ciprian Ciucu.

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, despre un candidat comun PNL-USR la Capitală, că ar însemna că PSD este într-o formă de izolare în această coaliţie. Liderul PSD a mai spus că sunt şanse mari să se rupă coaliţia, în acest scenariu. ”Eu nu vreau să discut acum despre alegerile pe Bucureşti, având în acest moment un potenţial foarte mare de a arunca în aer scena politică”, a adăugat el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a...
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră...
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă