Claudiu Târziu: AUR a exclus-o din rândurile sale pe Diana Şoşoacă, o revocăm din toate funcţiile din Parlament

Data publicării:
Claudiu Târziu face declarații.
Claudiu Târziu, copreşedintele AUR. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul grupului parlamentar senatorial AUR, Claudiu Târziu, a anunţat luni, în plen, excluderea din partid a senatoarei Diana Şoşoacă şi revocarea acesteia din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi din cea de membru al Comisiei juridice, potrivit Agerpres.

„Partidul AUR a exclus-o din rândurile sale pe doamna Diana Şoşoacă, după cum ştiţi. Prin urmare, o revocăm din toate funcţiile pe care le deţine ca membru al grupului AUR, aşa încât propunem ca doamna Şoşoacă să nu mai facă parte din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, respectiv, Comisia juridică din cadrul Senatului”, a declarat Târziu.

El a precizat că locul de preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor va fi luat de Rodica Boancă, iar cel de membru al Comisiei juridice de Dorin Cristian Mate.

În replică, Diana Şoşoacă a afirmat că a aflat din presă de faptul că nu mai are susţinerea grupului parlamentar AUR şi că ar fi fost exclusă, afirmând că nu a fost notificată cu privire la aceste aspecte.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pot trece la Hidroelectrica dacă am datorii la furnizorul actual? Ce spune legea
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Scena făcută de John Lennon la o petrecere, în anii '70. De ce a scos un cuțit la invitați și a făcut scandal
Film Now
Soția înstrăinată a lui Eric Dane, pozată într-un moment de tandrețe cu milionarul Peter Morton. E mai în...
Adevarul
Scandal uriaș în familia Regelui Cioabă: fiul minor s-a logodit cu o fată de 14 ani. A cumpărat-o cu zece...
Newsweek
Casa de Pensii dă vești proaste pentru o categorie de pensionari. „În 90% din dosare banii sunt mai puțini”
Digi FM
Ilie Bolojan, nuntă în mare secret? Un om apropiat l-a dat de gol, cu ocazia vizitei în Austria: "Soția...
Digi World
Cum se alege vaccinul antigripal pentru copii. Pentru ce categorii nu este recomandat vaccinul intranazal
Digi Animal World
Animal rar, surprins de camerele de supraveghere ale unei case din Pennsylvania. Toți s-au uimit de...
Film Now
Pe ea vrea să o vadă Hugh Jackman ridicând un Oscar în 2026: "Nu e numai una dintre vedetele industriei, e o...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă