Comisia de la Veneţia a adoptat un document contra abuzurilor politice ale majorităţii aflate la putere. Reacţia lui K. Iohannis

klaus-iohannis-like-inquamphotos-octav-ganea
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Klaus Iohannis afirmă că adoptarea de către Comisia de la Veneția a „Parametrilor privind relația dintre majoritate și opoziție într-o democrație: listă de criterii”, a fost motivată de vulnerabilizarea democrației și statului de drept în unele țări, prin „comportamente politice abuzive”.

PreşedinteleKlaus Iohannis salută adoptarea, în 21 iunie, de către Comisia de la Veneția a „Parametrilor privind relația dintre majoritate și opoziție într-o democrație: listă de criterii”, potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială..

Elaborarea și adoptarea acestui document foarte important, de referință, al Comisiei de la Veneția a fost sprijinită de România inclusiv prin organizarea, la București, de către Administrația Prezidențială și Comisia de la Veneția, cu sprijinul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în perioada 6-7 aprilie 2017, a Conferinței internaționale „Interacțiunea dintre majoritatea politică și opoziție într-o democrație”.

Elaborarea acestor parametri a fost motivată de evoluțiile îngrijorătoare dintr-o serie de state europene, în care democrația și statul de drept au fost afectate de comportamente politice abuzive ale majorităților aflate la putere prin înlăturarea sistemului de control democratic (checks and balances) asupra puterilor majorității, prin adoptarea grăbită de acte normative fără dezbatere politică veritabilă și transparentă, prin numiri sau destituiri abuzive de oficiali ai unor agenții independente sau de judecători. Toate acestea au condus la vulnerabilizarea și reducerea democrației și la relații tensionate între majoritate și opoziție.

Principiile generale incluse în Parametrii elaborați de Comisie

Documentul Comisiei de la Veneția cuprinde, pe de o parte, o serie de principii generale care trebuie să guverneze relația dintre majoritate și opoziție într-o democrație și, pe de altă parte, o listă de criterii care includ standarde ce trebuie respectate pentru a asigura corecta aplicare a acestor principii, pentru prezervarea pluralismului politic veritabil și a rolului opoziției parlamentare în calitate de contrapondere politică și alternativă viabilă la guvernare.

Printre principiile generale incluse în Parametrii elaborați de Comisie, considerate drept garanții pentru opoziție, fără respectarea cărora există riscul ca o democrație constituțională să se transforme într-un regim autoritar, se numără:

1. respectarea valorilor pluralismului și libertății; criticile opoziției să nu fie privite ca un element distructiv și ca lipsă de acceptare a rezultatelor alegerilor, iar vocea opoziției să fie auzită și respectată;

2. existența unui sistem democratic de control reciproc (checks and balances) între instituțiile statului, sistem care include și societatea civilă și presa liberă;

3. principiul cooperării loiale și constructive între organele statului pentru realizarea interesului public, ceea ce presupune control și respect reciproc între instituțiile statului;

4. principiul responsabilității împărtășite între majoritate și opoziție față de societate (sau principiul solidarității politice) – atât majoritatea, cât și opoziția trebuie să acționeze pe baza angajamentului comun și responsabil față de interesul public al cetățenilor, iar majoritatea trebuie să acționeze în exercitarea puterii cu auto-reținere și cu respect față de opoziție, într-o manieră incluzivă și transparentă, având în vedere că în viitor ar putea deveni la rândul său opoziție, în conformitate cu regulile democratice;

5. măsurile adoptate de majoritate nu trebuie să afecteze statul de drept și nu trebuie să vizeze modificarea regulilor „jocului” democratic, care înseamnă până la urmă posibilitatea alternării la putere prin alegeri libere și corecte (majoritatea nu ar trebui să abuzeze de puterile sale pentru a face imposibil sau foarte dificil ca minoritatea să devină majoritate; dacă regulile jocului democratic trebuie schimbate, schimbarea nu trebuie să fie prea ușor de făcut, trebuie să fie transparentă și precedată de o consultare publică adecvată, nu trebuie să vizeze subminarea principiilor fundamentale ale sistemului democratic și a statului de drept și trebuie să respecte drepturile minorității);

6. sistemul democratic să permită un proces eficient de luare a deciziilor; interacțiunea dintre majoritate și opoziție trebuie să respecte întotdeauna imperativul de asigurare a unui echilibru corect între interesele legitime ale majorității și ale opoziției, ambele având o datorie politică de cooperare loială și constructivă.

Klaus Iohannis a susţinut demersul Comisiei de la Veneţia încă din ianuarie 2017

Președintele Klaus Iohannis a exprimat de altfel susținerea sa pentru acest demers al Comisiei de la Veneția încă din ianuarie 2017, în discursul susținut în fața Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

„Avem nevoie de societăți democratice solide, în care majorităţile nu abuzează de drepturile lor legitime numai pentru că sunt o majoritate, de societăţi în care principiul cooperării loiale şi constructive între instituţiile democratice funcţionează ireproşabil. Într-o societate democratică, critica normală exercitată de opoziţie nu poate fi văzută ca element distructiv şi nu poate fi interpretată ca lipsă a acceptării rezultatelor scrutinului democratic. Este doar o parte – la fel de legitimă ca efortul şi activitatea majorităţii – a unui sistem democratic liberal sănătos, de care cu toţii avem nevoie dacă dorim să gestionăm cu succes actualele provocări ale prezentului.”, susţinea atunci preşedintele.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale