Comisia SRI din Parlament propune ca primarii marilor orașe și cei de sector să aibă acces la informaţii de securitate naţională

Data actualizării: Data publicării:
Logoul SRI de la intrarea în instituție.
Comisia SRI din Parlament propune ca primarii municipiilor reşedinţă de judeţ și cei de sector să aibă acces la informaţii de securitate naţională. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comisia parlamentară comună pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii (SRI) a depus miercuri o iniţiativă legislativă care prevede includerea primarilor de sector ai municipiului Bucureşti şi a primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ pe lista beneficiarilor legali de informaţii din domeniul securităţii naţionale.

Potrivit unui comunicat al comisiei transmis Agerpres, se propune, totodată, înlocuirea sintagmei „conducătorilor Consiliilor judeţene, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti” cu „preşedinţilor Consiliilor judeţene”, pentru clarificarea în mod limitativ a beneficiarilor de informaţii prevăzuţi de lege.

Iniţiatorii susţin că propunerea vine în sprijinul eficientizării activităţii primarilor marilor municipii, pentru respectarea practicii democratice în exercitarea atribuţiilor acestora, a statului de drept, pentru dezvoltarea comunităţilor locale, precum şi pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de şapte dintre cei nouă membri ai comisiei parlamentare, respectiv de senatorii Ioan-Cristian Chirteş şi Marius Alexandru Dunca şi de deputaţii Florin-Silviu Hurduzeu, Alexandru Iulian Muraru, Sorin Răzvan Prişcă, Mitică Marius Mărgărit, Teodor Lazăr. Pentru acest proiect au semnat şi alţi parlamentari de la mai multe grupuri politice.

Potrivit Hotărârii Parlamentului nr.30/1993, comisia poate iniţia proiecte de legi în domeniul securităţii naţionale.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum l-a umilit Dana Budeanu pe George Simion: ”Ori ești ultras, ori ești un...
Digi FM
“Am făcut istorie. Va începe epoca de aur a Americii”. Donald Trump își revendică victoria în alegerile...
Pro FM
Theo Rose, adevărul despre despărțirea de Alex Leonte: „Îmi venea să ies afară să urlu”. Acum e fericită și...
Film Now
Christina Applegate, apariție rară în public, în baston, sprijinită de o prietenă. Actrița din Familia Bundy...
Adevarul
Semnele cancerului hepatic pot apărea chiar în timpul mesei. La ce trebuie să fim atenți
Newsweek
Sute de mii de pensii ar putea fi „înghețate”. Cine pune bețe în roate la Mica Recalculare?
Digi FM
Virgil Ianțu s-a căsătorit în secret cu mama fiicei sale, după mai bine de 20 de ani de iubire: "I-am făcut o...
Digi World
Ce este mişcarea "no-wash". Oamenii care nu-și spală blugii niciodată, își schimbă lenjeria intimă la o...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Andreea Antonescu face noi dezvlauiri despre relatia cu Andreea Balan, dupa ce nu a fost invitata la...