Concluzia CNSAS după ce a analizat noi documente: Traian Băsescu nu a colaborat cu Securitatea

Data publicării:
traian basescu 5 cotroceni 8 oct

Cele două noi documente sunt rapoarte profesionale transmise de Traian Băsescu, în calitate de reprezentant NAVROM, privind activitatea curentă.

Ele fac referire la negocierea unor contracte comerciale dintre NAVROM și alte companii occidentale. Traian Băsescu, în calitate de reprezentant al NAVROM în Belgia și Olanda a purtat negocierile urmărite informativ și de Securitate.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a analizat cele două rapoarte, care nu fuseseră verificate până acum.

În urma verificărilor, CNSAS a concluzionat: „nu rezultă că persoana verificată ar fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Nu există niciun fel de indicii cu privire la calitatea persoanei verificate de ofițer de Securitate, astfel încât nu poate fi reținută nici calitatea de lucrător al Securității”.

Ultimele concluzii confirmă decizia anterioară, din 2006, conform căreia Traian Băsescu nu a colaborat cu Securitatea.

Atunci, Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice (GIP), l-a acuzat pe Traian Băsescu de faptul că ar fi fost colaborator al Securității. CNSAS a stabilit însă contrariul.

Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Mugur Ciuvică pentru calomnie, iar instanţa l-a obligat pe acesta din urmă să-i plătească președintelui 13.600 de euro daune.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri