Concurs național pentru recrutarea funcționarilor

Data publicării:
1459517802original 1111

Măsurile vor viza recrutarea, promovarea ierarhică şi statutul funcţionarilor publici, a declarat astăzi premierul, în cadrul unei întâlniri primarii de oraşe.

Printre propunerile cu care Dacian Cioloş va merge în Legislativ se număra şi organizarea unui concurs naţional de selecţie pentru persoanele care vor să lucreze în administraţie.

Ideea ar fi, de exemplu, să avem pe de-o parte un concurs național de recrutare pentru a intra în funcția publică, unde să existe niște reguli de bază, niște competențe de bază care să fie valabile pentru toți functionarii, indiferent unde lucrează, și odată ce au trecut prin filtru acesta al unui concurs național de selecție, să aveți posibilitatea, dumneavoastră ca și șefi ierarhici, șefi ai administrației, să vă recrutați oamenii pe care-i considerați cei mai adaptați pentru posturile de care aveți nevoie”, a declarat prim-ministrul Dacian Cioloş.

Potrivit șefului Executivului, dezbaterea pe principiile reformei administrației se va desfășura în aprilie și mai.

„Intenția noastră e să lansăm în săptămânile următoare această dezbatere pe principiile de reformă, să folosim lunile aprilie și mai pentru dezbateri, în așa fel încât, după alegerile locale, în luna iunie, Guvernul să vină în Parlament cu un pachet de modificări legislative care să meargă în această direcție”, a subliniat premierul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri