Conservatorii sunt nemulțumiți de liberali

Data publicării:
pc

Conservatorii anunţă că vor funcţiona şi îşi vor exprima punctele de vedere ca partid distinct, chiar dacă sunt alături de PNL, în Alianţa de Centru Dreapta.

„Protocolul cu ACD fizic nu funcţionează. Nu prea au fost întâlniri în plan local, nici în plan naţional”, a declarat vicepreşedintele Partidului Conservator, Bogdan Ciucă.

Potrivit acestuia, în urmă cu două luni, liderul partidului, Daniel Constantin, i-a cerut preşedintelui liberal Crin Antonescu o întâlnire, dar cererea nu a primit niciun răspuns. Protocolul celor două partide prevede întâlniri bilunare, la nivelul conducerilor.

În tabăra liberalilor nu se ştie nimic despre aceste nemulţumiri.

„Nu am fost informați în prealabil, din punctul nostru de vedere relația a funcționat și funcționează normal. Sunt convins că există posibilitatea de discuții la nivel de lideri, dar nu cunosc motivele de substanță pentru care dl Bogdan Ciucă şi PC au făcut acest anunţ”, a spus Mihai Voicu, purtătorul de cuvânt al PNL.

Alianţa de Centru Dreapta între liberali şi conservatori a fost parafată în ianuarie 2011. Anterior, conservatorii au rupt Alianţa pe care au avut-o cu PSD din 2008.

Prin protocolul cu liberalii, conservatorii au cerut 30 de locuri eligibile la alegerile parlamentare şi au obţinut 19 mandate.

În prezent, grupul PC a ajuns la 27 de parlamentari racolaţi de la opoziţie, în special de la PPDD.

Ce spune premierul Victor Ponta: „mici frecușuri”

Întrebat, joi seară, dacă sunt tensiuni în coaliție, premierul Victor Ponta a negat că sunt probleme majore, dar a admis că „totdeauna sunt discuții într-o alianță, unele mai vizibile, unele mai puțin vizibile”. 

El s-a declarat, însă, optimist: „Sunt absolut convins că lucrurile vor merge bine, dar aș fi nedrept astăzi, că mă întrebați de PC, și când mă gândesc la președintele PC, domnul Constantin, să nu spun că astăzi domnia sa a primit o înștiințare oficială de la Bruxelles privind deblocarea Programului Operațional de Pescuit, deci își face datoria foarte bine ca ministru al agriculturii și îmi pare rău că astăzi s-a vorbit, în loc să promovăm această veste bună, s-a vorbit că se ceartă PC cu PNL. Nu, nu cred, ca și discuțiile care au existat între PSD și PNL. Lucrurile se rezolvă în sensul în care nu se pune niciun moment problema instabilității USL-ului. Că vor fi tot timpul mici frecușuri, sunt normale ca să vă spun foarte sincer și într-un singur partid sunt asemenea discuții, darămite într-o alianță”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri