Constantin Toma, primarul PSD de Buzău, un nou atac la Grindeanu: Spune prostii. De unde bani pentru indexarea salariilor şi pensiilor?

Data publicării:
Constantin Toma FOTO Captura Video
Constantin Toma (PSD). Sursă foto: Difgi24

Primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, a declarat că promisiunile preşedintelui Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, în legătură cu indexarea pensiilor şi a salariilor nu au nicio acoperire, în situaţia în care nu există surse de finanţare care ar trebui să susţină creşterile anunţate.

Potrivit social-democratului buzoian, în prezent este nevoie de o reformă administrativ-teritorială şi de sprijinirea economiei reale.

„Domnul Grindeanu spune nişte prostii, spune că va indexa cu inflaţia salariile din zona bugetară şi pensiile, asta înseamnă pentru anul viitor vreo 27 de miliarde de lei, peste 5 miliarde de euro. De unde iei aceşti bani? Pentru că dumnealui nu ne spune suma. În condiţiile în care aceşti bani ar trebui împrumutaţi, cine te împrumută? Promisiuni populiste, probabil sunt făcute şi în contextul în care ar fi alegeri anticipate, hai să alegem PSD-ul că ne măreşte salariul şi pensia. Dacă ţara nu livrează bani, ce trebuie făcut? Trebuie făcute aceste economii, ca aceşti bani economisiţi să fie investiţi în economia reală, nu investiţi în salarii, în zona bugetară. Reforma administrativ-teritorială, care spune dumnealui că nu o face cu reduceri de posturi. Cum o face? Sau aia este reformă dacă nu reduci posturile? Aceste promisiuni n-au nicio acoperire. Sunt doar chestii populiste pe care, din păcate, partidul meu le-a făcut şi până acum, le-a pus în aplicare şi am ajuns la aceste deficite care sperie pe toată lumea, vorbesc de cei din exterior care ne asigură finanţarea", a declarat, pentru Agerpres, Constantin Toma.

Întrebat dacă vor fi indexate pensiile şi salariile cu rata inflaţiei, în situaţia în care ar putea fi desemnat premier al României, Sorin Grindeanu a răspuns luni seară la postul de televiziune Antena 3 CNN că „astea trebuie să le facem la anul, e obligatoriu să le facem. Nivelul de suportabilitate în România a atins punctul de fierbere, lucrurile acestea trebuie să fie făcute fără niciun fel de ezitare şi fără niciun fel de nuanţe”.

În plus, liderul PSD a precizat că scenariul anticipatelor este constituţional, deşi nu este de dorit pentru România.

„Sigur că scenariul anticipatelor e unul care este tot timpul pe masă, fiind un scenariu constituţional, noi nu fugim de acest scenariu, nu e unul de dorit pentru România, pentru că eu cred că încă patru luni, de acum încolo, nu pot fi organizate mai devreme de februarie din calculele pe care le-au făcut colegii mei, dacă s-ar porni rapid toate demersurile, încă patru luni de guvern interimar, de lipsa unui buget aprobat pentru 2027, de continuarea unui guvern interimar la Palatul Victoria care ia decizii proaste pentru români, chiar dacă e un guvern cu puteri reduse, ne va duce într-o situaţie critică în februarie, ăsta este motivul”, a mai precizat Sorin Grindeanu.

În context, primarul din Buzău a adăugat că alegerile anticipate pot reprezenta o soluţie, astfel încât criza politică determinată de lipsa unui guvern cu puteri depline să ia sfârşit.

„Anticipatele sunt o soluţie a rezolvării acestei probleme. Partidele trebuie să înţeleagă că trebuie să-şi facă treaba. Nu îşi fac treaba, trebuie să vii din nou în faţa oamenilor, în faţa cetăţenilor, pentru o nouă învestire”, a subliniat Constantin Toma.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998