Controverse în jurul Federației Românilor de Pretutindeni, după ce a cerut anularea autorizației pentru mitingul Diasporei

Data actualizării: Data publicării:
mars protest guvern motiunea dancila_inquam George Calin (3)
Foto: InquamPhotos/George Călin

Federația Românilor de Pretitudineni, o asociație înființată în urmă cu o lună, la Bruxelles, își asumase organizația mitingului Diasporei, programat pentru vineri și ceruse o autorizație la Primăria Municipiului București, autorizație care le-a fost, în cele din urmă, acordată.

Însă cu doar două zile înaintea protestului, Emanuel Cioacă, preşedintele Federaţiei Românilor de Pretutindeni, a cerut anularea autorizației, pe motiv că nu a primit nicio confirmare oficială de la Primărie.

Reprezentanţii PMB atrag însă atenţia că mitingul a fost aprobat, găsind şi soluţia pentru siguranţa participanţilor, având în vedere că organizatorul a spus că vor fi un milion de oameni în Piaţa Victoriei, prin extinderea spaţiului destinat protestului, și a dat publicității protocolul pentru miting.

Pe fondul acestor contradicții în declarații, au apărut și voci care susțin că Federația Românilor de Pretutindeni este o asociație înființată în urmă cu o lună strict cu scopul de a deturna mitingul Diasporei și de a-i descuraja pe oameni să mai participe la protest, de teamă că acesta nu ar fi autorizat.

Citiţi şi: Diaspora. Ce poate face şi ce nu ise poate cere

„Manipulare ordinară! Federația care zice că nu mai participă la mitingul din 10 august e înființată acum o lună, probabil fix pentru a crea acest fake news. Ea practic nu există și nu are oricum nicio legatură cu mitingul diasporei. Da' știu că-s speriați rău pesediștii!”, a scris jurnalistul Moise Guran.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Organizatorul protestului din București de pe 10 s-a dovedit până la urmă un om prea ocupat pentru amploarea pe care pare să o ia evenimentul. Asta sau îi e frică. Sau a fost de la început infiltrat ca să îl strice. Pretextul că nu a primit protocolul e subțire.

Eu am experiență în organizarea de evenimente în București și știu că e de bun simț să te duci la ședința cu comisia, cât și să iei protocolul. În cazul ăsta, cred primăria. Și am mari dubii în legătură cu demersul unui cetățean care nu a mai fost vizibil în spațiul public până acum. Totul pare a fi un montaj pentru a determina oamenii să nu mai vină”, scrie și jurnalistul Lucian Mîndruță.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Emanuel Cioacă, președintele Federației Românilor de Pretutindeni, este un fost vicepreședinte al PSD Diaspora, care fondase în 2016 „Partidul Românilor de Pretutindeni”. Partidul său a fuzionat cu Partidul România Unită, condus de fostul deputat PSD Bogdan Diaconu.

Potrivit Adevărul, Emanuel Cioacă locuieștie acum la Londra și este directorul unei companii de IT pe care a înființat-o. Originar din Alexandria, județul Teleorman, Cioacă este plecat din România de mai bine de 15 ani, timp în care a mai locuit în Spania și Norvegia.

Marți seară, Cioacă a explicat pentru Digi24 care este motivul pentru care a cerut primăriei anularea autorizaţiei pentru mitingul din 10 august:

"Am cerut anularea autorizaţiei în data de 31 pentru că nu am primit nicio confirmare de la Primăria Bucureşti, nu am primit nicio informare oficială, niciun mail oficial. Acest miting s-a aprobat la televizor, a existat un comunicat de presă, dar noi nu am primit protocolul semnat şi ştampilat[...] Nu ne putem asuma organizarea acestui miting în lipsa unui protocol.[...] Vom participa ca persoane private, şi eu voi participa".

Emanuel Cioacă și Federația nu au răspuns deocamdată acestor acuzații, la solicitările făcute de Digi24. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri