Conturile bancare ale partidelor pentru campaniile electorale ar putea fi exceptate de la executarea silită

Data publicării:
masina de numarat bani - captura

 

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale a fost adoptată luni de Senat, ca primă Cameră sesizată. Asta înseamnă că, pentru a se aplica, documentul mai are nevoie şi de votul deputaţilor, explică avocatnet.ro.

Executarea silită ar putea să nu mai fie aplicabilă conturilor bancare ale partidelor politice şi ale organizaţiilor teritoriale ale acestora, deschise special pentru campaniile electorale, pentru efectuarea de încasări şi plăţi (în lei şi în valută), prevede proiectul.

Totodată, excepţia ar putea să fie valabilă şi pentru conturile bancare deschise în acest sens de alianţele politice, candidaţii independenţi şi candidaţii organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale.

Membrii Comisiei juridice a Senatului, cei care au introdus acest amendament, şi-au motivat decizia doar prin faptul că "sumele şi conturile bancare ale persoanelor fizice sau juridice pot să fie exceptate de la executarea silită prin poprire, în baza legii", după cum scrie în raportul prin care s-a propus plenului admiterea proiectului de lege.

Actul a fost adoptat de Senat în calitate de primă Cameră sesizată şi în perioada următoare va ajunge la Camera Deputaţilor, forul decizional.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Harta pascală a României: de la drobul cu porc din Banat la pasca moldovenească și preparatele orientale din...
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...