Cosette Chichirău a depus plângere împotriva lui Șerban Nicolae

Data publicării:
colaj cosette chichirau serban nicolae

Deputata USR Cosette Chichirău a depus plângere împotriva senatorului PSD Șerban Nicolae la Comisia de disciplină a Senatului și la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Deputata Cosette Chichirău a depus o sesizare disciplinară la Comisia Juridică, de Numiri, Disciplină, Imunități și Validări a Senatului împotriva senatorului Șerban Nicolae, pentru afirmațiile jignitoare publice la adresa sa și a formulat o petiție către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru aceleași fapte, a anunțat Uniunea Salvați România, luni, într-un comunicat.

„În aceste plângeri se arată că senatorul Șerban Nicolae, în timpul dezbaterilor în ședința plenară a Camerei Deputaților, a făcut afirmații repetate jignitoare, inclusiv de natură sexuală, la adresa deputatei Cosette Chichirău, însoțite de calificative care puneau la îndoială atât competențele profesionale, cât și practicile de igienă. În plângerea către CNCD, spre exemplu, se arată că prin mesajul senatorului, rolul femeii este redus de la subiect social la obiect sexual, asociind imaginea femeii unui act sexual, perpetuând astfel un climat discriminatoriu față de femei. Au fost depuse totodată înscrisuri, documente și înregistrări care să dovedească acuzațiile”, arată USR.

„Întreg demersul senatorului Șerban Nicolae, care știa foarte bine că este filmat, a fost unul misogin. Nu doar eu am fost jignită, ci a fost lezată însăși demnitatea femeii. Acest tip de comportament suprimă participarea femeilor în viața publică și politică, menținând o societate discriminatorie în care nu suntem fericiți să trăim”, a declarat Cosette Chichirău.

Deputata solicită din partea Senatului aplicarea celor mai drastice măsuri disciplinare împotriva senatorului Șerban Nicolae, respectiv aplicarea avertismentului public scris și interdicția de a reprezenta Senatul în relațiile interne și externe ale acestuia pe o perioadă de 3 luni.

Din partea CNCD, deputata solicită aplicarea unei amenzi contravenționale și obligativitatea de a publica în mass-media un rezumat al hotărârii prin care se constată săvârșirea contravenției. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri