Spitalul Sf. Maria. Un consilier USR acuză că a fost dat afară din sală la examenul de manager susţinut de Narcis Copcă

Data actualizării: Data publicării:
narcis copca manager spital sfanta maria

Ana Ciceală, consilier general USR, a fost dată afară în mod abuziv de la ședința publică unde Narcis Copcă urma să susțină concursul pentru funcția de manager al spitalului Sfânta Maria, se arată într-un comunicat remis de USR Bucureşti.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Situaţia creată a fost prezentată de consiliera USR, Ana Ciceală, şi pe contul său de Facebook: ”Discuția a pornit în momentul în care Narcis Copcă, singurul candidat în concurs, a intrat în sală și a spus că nu-și poate susține proiectul întrucât sunt ”persoane în sală care înregistrează”. Am încercat timp de 20 de minute să explic că ceea ce fac este perfect legal, am indicat și articolul și actul normativ. Degeaba. Am fost jignită de membrii comisiei (în special de doamna Monica Pop ale cărei limbaj și atitudine m-au șocat) și apoi escortată afară din sală de 3 (trei!) agenți de pază. Nu am fost lăsată să rămân în sală nici după ce am închis telefonul. După ce am ieșit din sală, am stat câteva secunde pe hol. Suficient cât să-l aud pe Narcis Copcă deschizând ușa și întrebând dacă am plecat. Abia când i s-a răspuns ”da” a intrat din nou în concurs. Ce era atât de secret oare la ședința aceasta? De ce nu am fost lăsată înăuntru? Probabil pentru că Narcis Copcă nu are răspunsuri la întrebările pe care voiam să i le adresez. Și de care oricum nu scapă”, a scris Ana Ciceală pe rețelele de socializare.

Tot acolo a postat şi un clip făcut cu telefonul, în care Narcis Copcă și medicul Monica Pop îi cer să oprească filmarea.

Potrivit comunicatului USR Bucureşti, "Narcis Copcă este unul dintre cei mai controversați manageri de spital din București. De numele său se leagă suspiciuni grave de utilizare în interes personal a banilor publici, așa cum au arătat mai multe anchete de presă" şi adaugă că "şedința în cadrul căreia se susțin proiectele de management este publică și poate fi filmată, conform Regulamentul aprobat prin Ordinul de Ministru nr. 1520/2016: Art. 16 (3)".

Ana Ciceală este membru al Comisiei de Sănătate şi Protecţie Socială din cadrul Consiliului General al Municipiului București şi, potrivit USR Bucureşti, "participă în această săptămână la desfășurarea mai multor concursuri pentru ocuparea funcțiilor de manageri de spitale. Scopul acestor acțiuni este acela de a asigura un plus de transparență în derularea acestor concursuri".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri