Crăciunul politicienilor, în imagini

Data publicării:
2512politicieni-40482

Un mesaj transmite şi fostul politician, Adrian Nastase. Aflat în închisoare, fostul premier speră ca toţi cunoscuţii săi să îşi petreacă sărbătorile alături de familie.

În prima dintre fotografii, Traian Basescu stă alături de fiica sa, Elena. Din următorul instantaneu aflăm că cei doi au fost însoțiți la plimbare și de soțul Elenei, Bogdan Ionescu. Tinerii au ținut neapărat să aibă o fotografie doar ei în mijlocul copacilor acoperiți cu zăpadă.

Nici premierul Victor Ponta nu a rezistat tentației de a posta fotografii pe un site de socializare. În prima, denumită sugestiv: „recharging the batteries”, șeful Executivului apare stând pe zăpadă alături de cei doi copii ai săi, Irina și Andrei. În noaptea de Ajun, premierul a postat și o fotografie cu un pisoi. Aluzie, cel mai probabil, la comparația făcută de președintele Traian Băsescu, în campania electorală, la adresa lui.

Din închisoare, și fostul premier Adrian Năstase a simțit nevoia să aștearnă pe hârtie câteva gânduri pentru prieteni.

„Dragi prieteni, sper să petreceți Crăciunul în liniște, împreună cu familia, gândind, cu speranță la timpul care vine. (…) și vă rog să mai știți că în grupul de colindători ce vă vor vizita, mă voi afla și eu, undeva, acolo, nevăzut…”, a scris Adrian Năstase, pe blogul personal.

Deputatul PNL, Alina Gorghiu, pare să petreacă de Crăciun exact ca în anii copilăriei. Aflată acasă, în județul Argeș, a făcut un om de zăpadă împreună cu fratele ei și s-a jucat cu doi căței pe care îi numește zmei. Iar fotografiile au fost puse pe internet.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri