Crin Antonescu: Adunarea de PPDD-iști e ca bomba atomică în Războiul Rece: nu o folosim, dar o avem

Data publicării:
crin la cosmin

Iată cele mai importante declarații:

„E de dorit ca România să fie jucător în cât mai multe domenii, în plan regional, iar acest câmp energetic e unul foarte important în care România trebuie să decidă dacă vrea și poate să fie jucător. Știu și cei din Pungești, toată lumea știe că trăim într-o lume cu granițele mai degrabă convenționale, că într-un astfel de domeniu granițele sunt mai palide decât în domeniul politic, deci e evident că e decizia ta să devii jucător, e forța ta politică, înseamnă o relaționare cu alții care joacă și ei în același teren.

Sunt de acord că România trebuie să aibă obiectivul independenței energetice și că exploatarea gazelor de șist poate fi o șansă. Sunt însă la fel de convins că independența energetică trebuie să fie un concept cât se poate de concret și bine comunicat. Dacă rămâne o lozincă, am mai văzut din astea.

Am o opțiune deschisă față de gazele de șist. Dacă România vrea să fie puternică, atât cât poate, ea trebuie să identifice și să valorifice resursele, de la cele umane pânăă la cele naturale. Cum, când, ce fel, astea sunt chestiuni asupra cărora trebuie să discutăm cu seriozitate. E cu „da”, cu condițiile standard care sunt cele ale zonei civilizate ale globului: condiții economic convenabile pentru stat, de mediu și în condițiile în care acest lucru e acceptat de o parte semnificativă din opinia publică. Acest da al meu sau al lui Ponta e doar primul pas. Lucrurile astea nu se fac cu forța”.

-------------------------------

„Eu nu vreau să fie din nou spusele mele percepute ca o critică. Vorbesc numai despre ceea ce cred că trebuie făcut. Spre desoebire de Roșia Montană, suntem în fața șansei de a lua un lucru de la bun început. Acum când interesul societății este major. E o șansă, nu un handicap. Trebuie să comunicăm foarte bine, nimic pe sub mână, nimic în secret, nimic făcut cu teama că s-ar putea să existe voci împotrivă. Totdeauna există voci împotrivă. Voci împotrivă există și în SUA față de gazele de șist. Există și în Europa.

Poate fi privit ca ghinion că acest guvern este cel care beneficiază primul de un astfel de lucruri, de oameni în stradă în legătură cu așa ceva.

Astăzi, într-o dinamică, vedem mii de oameni în stradă în fiecare săptămână împotriva unui anume proiect economic. Trebuie să-l privim ca un lucru bun. Este racordarea României la UE, la lumea în care se consumă, se distribuie informație. La Pungești cred că deja din momentul în care lucrurile urmau să pornească, trebuia comunicat. Eu vorbesc despre Guvern. Probabil că și compania.

Dar eu vorbesc despre răspunderea noastră. Trebuia spus foarte clar, trebuia dezăbătut. Începe pentru că avem dată licența de exploarare. Lucrurile pe care le-a spus Victor Ponta în SUA era absolut firesc să le spună și în România. 

De ce a spus mai răspicat Ponta niște lucruri mai întâi în SUA? Pesemne dintr-o insuficientă adaptare la acest subiect fierbinte”.

___________________________

„Noi ne mirăm, cum să fie revoltă la Pungești? Asta nu înseamnă că la un moment dat, dacă niște oameni o fac, noi trebuie să îi ironizăm sau să vedem în ei exclusiv grupuri de oameni manipulați de agenți ai unor puteri străine sau companii. Lucrurile acestea, de plidă stimularea acestor mișcări de protest de către mari competitori pe piața energetică – s-a vorbit de Gazprom– asta e treaba serviciilor de informații, asta e și treaba decidenților politici, dar mai întâi trebuie avut în vedere că la orice manifesatație, chiar instigată, participă și oameni care nu știu că fac jocurile altora, ci cred în lucrurile acelea. Ei trebuie luați în calcul.

Se va observa că PNL nu a fost niciodată foarte contra acestei linii de posibilă exploatare. S-a vehiculat textul din moțiune (care a dus la căderea Guvernului Ungureanu - n.r.) ce era dedicat afacerii Chevron (...). Acolo nu se vorbește de refuzul de a discuta vreodată de exploatarea gazelor de șist, ci erau vehiculate câteva criterii pe care orice Guvern ar trebui să le satisfacă.

Faptul că nu s-a comunicat de mult mai ales în zona comunității locale, cel puțin în zona din Vaslui, asta e problema. Nu e vorba de o schimbare. Sigur că este neplăcut să vedem oameni care nu sunt nici Victor Ponta, nici Crin Antonescu, dar sunt oameni care sunt președinți de CJ, primari, care au vorbit trăsnăi în campania elcetorală și sigur că-i jenant când îi vezi pe aceiași oameni susținând contrariul. Acești oameni trebuie să vină să spună că m-am documentat și asta e poziția mea acum.

Ceva trebuie asumat, pentru că altfel neîncrederea în decidenții politici riscă să crească și cred că aici e cea mai mare problemă. Dacă avem manifestații cred că au un singur numitor comun și este suspiciunea față de guvernanți, ceea ce riscă să devină antisistem.

Fără să suspectăm nici pe Chevron, nici pe alții, știm bine că peste tot în lume asta se întâmplă. Nu degeaba companii mai puțin prestigioase vin să dea un tun, să nu respecte nimic și după aceea să nu mai fie de găsit sau să nu mai fie căuați. Asta este teama celor din stradă”.

__________________________ 

„Nu e nicio dilemă, alegerea e simplă, avem un consens. Nu din cauza spaimelor istorice față de Rusia, nu e nevoie să luăm istoria, politica, e suficient să luăm date economice brute. Câtă vreme depindem de importurile energetice din Rusia nu ne numărăm printre țările europene care au avut preț de favoare, dimpotrivă, am fost amendați legal. Gazele ruse sunt foarte scumpe pentru noi. Sunt țări cu o relație foarte convenabilă, Germania mai ales, cu Rusia, dar România nu e în situația asta. Nabucco a eșuat, ceea ce nu știu de ce i-a surprins pe unii, așa încât din punct de vedere strict economic pentru România e oricând mai convenabil dacă are o sursă mai ieftină de aprovizionare. Că acest lucru nu trebuie să ne facă să negociem mai puțin dur orice contract, e foarte adevărat, până la urmă una din temele majore e cum ne folosim atuurile, iar faptul că noi preferăm să avem o altă sursă, propria sursă, nu trebuie să ne ducă în poziție de negociere fragilă. Noi acest gaz îl negociem o singură dată, aceste resurse au o valoare foarte mare, trebuie folosite, dar trebuie să vedem când și cum”.

___________________________

Mi se oare corectă atitudinea ministrului de interne adoptată săptămâni în șir, am o bucurie că un ministru liberal a reușit să arate un lucru simplu, că dacă ai discernământ poți evita incidentele cu jandarmii de la toate manifestațiile, E și meritul manifestanților, pe care eu i-am încurajat și salutat, pentru că au fost manifestații, cu excepția incidentului cu Barbu, pașnice și civilizate. Când au survenit lucruri inacceptabile, a fost nevoie de un semnal din partea ministrului de interne, pe care l-a dat, fără a schimba fundamental atitudinea față de manifestații. Am avut dumincă seara din nou manifestații și jandarmii au reacționat la fel de înțelept.”

___________________________

Despre migrația parlamentarilor PPDD:

„Am văzut socoteala dvs. Domnul Hrebenciuc a lansat-o. Adunarea de PPDD-iști e ca bomba atomică în Războiul Rece, nu o folosim dar o avem. Domnia sa are plăcerea de a comunica public pe asemenea lucruri. E o retorică puțin vetustă, depășită. Din câte cunosc și proiectul politic și intențiile de guvernare, și ale lui Victor Ponta, sunt absolut convins că nu contabilizează în fiecare zi capturile de PPDD-iști după care să rupă guvernul. Ar fi o prostie de care nu-l cred în stare pe Victor Ponta. Dacă faci o asemenea coaliție, care nu se întreține ușor, își oferă niște avantaje care nu se pot recompensa nicicum. Într-un fel de tuci în Statele Unite, când discută și ia decizii pune cumva lupa pe România și este extrem de important să vorbești ca prim-ministru care are o majoritate legitimă de 70%. E o șansă pe care Victor Ponta nu cred că o va irosi.

Nu cred că Victor Ponta este genul de om politic căruia să nu-i pese de faptul că un mare contract cu alegătorii ar fi denunțat pentru că am făcut 51% cu PPDD. Noi nu resimțim asta ca pe o amenințare și nici nu suntem atenți la așa ceva. Problema nu este dacă se rupe USL, ci măsura în care USL reușește ce și-a propus.

Dacă pe mine mă îngrijorează ceva nu e că PSD pune mâine capăt USL, ci ține de ce realizăm noi cu o asemenea construcție politică. Ea are șansa, dincolo de realitatea prezentă, și șansa continuității. După toate calculele posibile, în mod normal, dacă după 2016, ea nu se păstrează – ceea ce e mai puțin probabil – cel puțin unul dintre cele două partide va fi în continuare la guvernare după 2016. Și tot ce a construit nu va mai dărmâma. Șansa să existe opt ani de continuitate de guvernare nu a mai avut România. 

Nu e vorba că nu ne-ar ajunge majoritatea pe care o avem, nu am avut în Parlament nicio defecțiune majoră. E nevoie însă de angajarea răspunderii din motive de calendar, din constrângerile presupuse de adoptarea bugetului în timp rațional. Probabil multe ordonanțe aveau mai puțină justificare decât această angajare de răspundere.

---------------------------------

Dragnea ca ministru al administrației și dezvoltării regionale a asumat un rol de lider de proiect, e omul care a muncit cel mai mult, dar descentralizarea nu e a lui. Au existat multe discuții, între care și cea cu poliția. Am fost fermi în această poziție. El a avut o altă opțiune. Dragnea a fost un lider local, a discutat mult cu aleșii locali, care au deja obligații stabilite prin lege care țin de ordine publică locală pe care nu și le pot acoperi în condițiile actuale, dar putem discuta, nu descentralizăm structurile poliției. Ele sunt printre puținele concrete și funcționale care țin de unitate. PNL crede că armata, poliția, jandarmeria, ISU trebuie să rămână așa. Punctul nostru de vedere a fost acceptat de partenerii noștri, cred că e soluția bună, mai ales că avea susținere din acest sistem.

Dragnea are o problemă, din moment ce e trimis în judecată. Sunt semnele unui proces cu caracter politic. Atâta vreme cât un om care avea o cauză pe rol, Relu Fenechiu, a fost propus și susținut de noi în Guvern, cum pot spune ca Dragnea să plece?

Intervenția mea publică a fost percepută ca un atac, în nici un caz nu poate fi interpretată ca o intervenție în sprijinul domnului Băsescu sau domnul Papici.

__________________________

Unu. Reechilibarea vieții politicii, deci redobândirea în sistemul politic democratic al rolului central al parlamentului. Nu stăm bine. Avem un raport dezechilibrat și nesănătos între producția guvernului pe care parlamentul vine doar să o ratifice.

Doi. Efortul de a aduce în țară independența justiției, lupta împotriva lui Traian Băsescu nu înseamnă că vin eu să-mi aduc procurorii mei împotriva domnului Băsescu. Nici o problemă cu domnul Papici. Am fost șocat de modul cum s-a construit dosarul Dragnea.

Trei. Chestiuni economice. Mecanismul de atâta vreme așezat în România. Vine vremea să facem bugetul, vine vremea să combatem evaziunea fiscală, ba vedem că a și crescut. Astea sunt lucruri la care noi am ținut. 

---------------------------------

Despre acuzațiile că Băsescu și Ponta și-au împărțit justiția. E un subiect deschis. Din punctul meu de vedere rămâne inacceptabil, pesemne că nici Ponta nu se împacă cu declarațiile mele, dar aveam lucruri de făcut și l-am pus deoparte subiectul ca pe un conflict înghețat. Deși inacceptabilă situația, ea a fost foarte acceptabilă pentru CE, pentru Viviane Reding.

Eu nu ies din toate aceste episoade recente cu încredere sporită în justiție, îmi pare rău. E extrem de important să avem încredere. Nu se poate să dovedești celeritate la țanc, când e cazul, și să stai cu anii în altele.

Eu și Ponta nu avem voie, cu 70%, să ne comportăm ca liderii mici ai unei țări foarte mici, pentru că țara nu e așa de mică, e suficient de mare să fie demnă, deci noi nu avem voie să fim mici. Dacă eu aș accepta ideea că premierul meu este primit sau nu la Washington în funcție de doi procurori negociați în România, m-aș lăsa...Cred că a fost o coincidență.

Pactul de coabitare joacă un rol nefast. Dacă el nu a fost o condiție impusă din afara țării, atunci el nu se justifică în regimul politicii interne. Dacă cineva l-a impus, suntem iar într-o situație și mai grea, e dificil să fii lider autentic al unei țări serioase, când o victorie zdrobitoare în alegeri nu te legitimează suficient față de ceilalți. Pactul nu a avut niciun efect bun până acum și nu va avea.  

Vizita premierului în SUA

În urma vizitelor, în general, nu aduc efecte imediate, dar sunt momente de recunoaștere și nu e un succes doar pentru omul politic respectiv. Pentru premierul Ponta fără îndoailă că este un succes. E un nivel maxim, o întâlnire deocamdată perfect normală. Companiile întâlnite nu sunt oarecare companii. Are toate datele unei reușite. Este un succes măcar și pentru faptul că a fost acuzat de atâtea ori, și eu am fost acuzat.

Eu încerc să îmi lucrez acest proiect de candidatură în parametrii pe care i-am stabilit cu liderii social democrați.

Privatizarea CFR Marfă

Nu știu detalii, nu știu, n-am știut niciodată ce se întâmplă cu această privatizare.

Ramona Mănescu a fost pusă în fața unei situații în care încheia contractul. Nu are importanță dacă i-am lăudat eu sau nu. Problema e ce face România cu unul dintre obiectivele sale extrem de importante. Stăm în conitnuare sub constrângeri FMI, nu știu cât vom mai prefera să discutăm despre dezvoltarea sau stagnarea economiei românești făcându-ne că nu știm că există o mare problemă câtă vreme suntem sub contracte cu FMI.

Roșia Montană

Proiectul a fost foarte repede adus pe ordinea de zi și foarte repede trimis pe ordinea de zi din Parlament. Poate că e mult spus neseriozitate, dar chestiuen e așa. Vrei să faci proiectul, ia-l, asumă-l fă-l. Această comisia care are o majoritate promoțională, fără PNL, comisia specială are majoritate, totuși comisia spune că n-a mai rămas nimic din el, atunci de ce nu dă raport negativ?

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri