Crin Antonescu vrea demisia lui Daniel Barbu

Data publicării:
daniel barbu crop

"Este greu să-ţi imaginezi care e resortul unor asemenea declaraţii, sau unor asemenea gafe, este întru totul trist că intelectuali adevăraţi, că oameni care au citit atâtea cărţi, şi care au şi scris câteva cărţi cu adevărat bune, pot face asemenea declaraţii. Nu am apucat, din cauza agendei pe care o cunoaşteţi, în fond ziua de ieri ne desparte de acest moment, nu am apucat să discut cu domnul ministru Barbu acest lucru, dar punctul meu de vedere este că aşa ceva, o asemenea declaraţie, indiferent de motivele care au generat-o, de conjunctură, de orice... sunt de natură să genereze demisia unui ministru, oricât de bun ministru ar fi fost şi oricâte merite ar fi avut", a spus Crin Antonescu, la Senat, într-o declaraţie de presă.

El a adăugat că demisia dintr-o funcţie de ministru nu este o dezonoare, nu este o ruşine.

"Dimpotrivă, oamenii puternici şi oamenii de conştiinţă pot să-şi dea demisia", a spus Antonescu.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, luni, că banii alocaţi pentru programul naţional de prevenire şi combatere a HIV reprezintă jumătate din bugetul alocat pentru programele ministerului pe care îl conduce.

Ministrul Daniel Barbu a participat, duminică, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenţi în sala de spectacole.

Printre răspunsurile ministrului s-a numărat şi cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire şi combatere HIV/SIDA: "La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate", a spus ministrul Daniel Barbu.

El și-a cerut apoi scuze pentru afirmația sa, afirmând că a fost  „o comparație nefericită”.

Miniștri liberali care au părăsit Guvernul 

Mai mulți miniștri liberali au demisionat din Guvern, în principal din cauza unor probleme cu justiția.

Ministrul liberal de la Transporturi, Relu Fenechiu, a plecat din guvern în urma condamnării la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Transformatorul.

Liberalul Mircea Diaconu, găsit incompatibil după ce fusese în acelaşi timp şi directorul Teatrului Nottara şi senator, a părăsit guvernul pe 29 iunie 2012.

Victor Paul Dobre, ministru delegat al Administraţiei, a demisionat pe fundalul scandalului de după eşecul referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Acesta este în atenţia parchetului în dosarul Referendumului.

În septembrie 2012, au fost declaraţi incompatibili ministrul Transporturilor, liberalul Ovidiu Silaghi, cel al Dezvoltării Regionale, Eduard Hellvig, ministrul pentru Dialog Social, social democratul Liviu Pop, şi secretarul general adjunct al Guvernului, liberalul Dan Mihalache. Dintre toţi, doar Mihalache a demisionat, iar Silaghi, Helvig şi Pop şi-au păstrat portofoliile până în decembrie anul trecut.

Şi ministrul de externe, liberalul Andrei Marga a fost remaniat. S-a întâmplat anul trecut în august iar motivul nu a fost unul de corupţie, ci declaraţiile catastrofale făcute pe durata scurtului său mandat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...