Cristian Diaconescu, prezidențiabilul PMP. S-au consultat sau nu cu președintele?

cristian diaconescu la cotroceni -5340338-Mediafax Foto-Andreea Alexandru-1

Elena Udrea a declarat, sâmbătă, întrebată despre susţinerea de către PMP a candidaturii lui Cristian Diaconescu pentru prezidenţiale, că discuţia cu acesta a avut loc în cursul săptămânii şi, solicitată să precizeze dacă a existat o consultare şi cu preşedintele Băsescu, a răspuns afirmativ.

Pe de altă parte, Cristian Diaconescu a declarat, sâmbătă, că nu a existat vreo discuţie sau o consultare cu preşedintele Traian Băsescu înainte de anunţarea lui drept candidat al PMP pentru alegerile prezidenţiale, relatează Mediafax.

Diaconescu a fost întrebat dacă Traian Băsescu i-a transmis vreun mesaj. „Nu, nu a existat aşa ceva”, le-a spus ziariştilor Cristian Diaconescu. El a arătat că a fost o discuţie în cadrul PMP „de o manieră neoficială, de o manieră informală" şi colegii săi din partid au fost de acord cu această variantă, respectiv cu propunerea ca el să fie candidatul partidului la alegerile prezidenţiale.

Cristian Diaconescu a mai fost întrebat dacă, în aceste condiţii, preşedintele Traian Băsescu va afla de la televizor că Diaconescu este candidatul PMP la prezidenţiale. „Repet, nu a existat vreo discuţie sau o consultare în acest sens”, a răspuns Diaconescu.

Elena Udrea nu exclude ideea unui candidat unic al dreptei

Elena Udrea a arătat că sunt în mod oficial anunţaţi până acum trei candidaţi pentru prezidenţiale, Cristian Diaconescu, Mihai Răzvan Ungureanu şi Cătălin Predoiu.

Ea a menţionat că desemnarea lui Diaconescu drept candidatul PMP nu exclude posibilitatea unui unic candidat al dreptei, acesta având sprijinul PMP dacă „îşi asumă să continue viziunea lui Traian Băsescu pentru România, lupta pentru independenţa justiţiei, statul de drept şi parteneriatele”.

„Dacă vom fi solicitaţi să discutăm privind un proiect comun al dreptei, vom merge. Nu ne opunem unor discuţii, nu ne opunem susţinerii unui singur candidat, însă nici nu batem la uşa nimănui”, a mai spus Udrea.

Cristian Diaconescu a mai declarat că nu s-a gândit la o anumită persoană pentru funcţia de premier sau dacă ar putea merge în alegeri în tandem cu Elena Udrea pentru funcţia de premier. „Nu, chiar nu au existat astfel de discuţii", a spus fostul consilier prezidențial și ministru de Externe.

Tandem cu Mihai Răzvan Ungureanu

În legătură cu propunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu de a merge în tandem cu Cristian Diaconescu, reprezentantul PMP a spus că este prematură orice discuţie. El a mai spus că va susţine proiectul pe care l-a promovat preşedintele Traian Băsescu referitor la statul de drept, independenţa justiţiei şi orientarea „definitivă şi irevocabilă” către partenerii eruopeni şi euroatlantici.

Liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a spus, joi, că, începând din acea zi, a intrat în campania prezidenţială, el afirmând că „un tandem Ungureanu - Cristian Diaconescu sună bine”, deşi nu exclude nici varianta tandemului Ungureanu - Iohannis.

Cristian Diaconescu, fost membru PSD și fost ministru de Externe, a fost consilier prezidenţial între mai 2012 şi aprilie 2014. El a demisionat din funcţia deţinută la Cotroceni şi s-a înscris în PMP. Elena Udrea spune că fostul consilier al preşedintelui Traian Băsescu este „tipul de politician occidental" de care este nevoie în acest moment România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate