Cristian Diaconescu: Utilizarea vizitei Victoriei Nuland în favoarea sau defavoarea unora este ridicolă

Data publicării:
nuland 4 us embassy

(Foto: U.S. Embassy)

Această vizită trebuie „să fie înţeleasă în cheia sprijinului real pe care il primim, iată, susţinut din partea SUA, pentru consolidarea statului de drept, pentru un traseu democratic sigur al Romaniei în spaţiul european şi euro-atlantic”, explică Diaconescu.

Diaconescu spune că „Administraţia americană a constatat derapaje ale puterii politice, agresiuni ale puterii la adresa statului de drept şi ingerinţe si presiuni în treburile şi independenţa justiţiei şi, în mod natural, a luat decizia de a trimite un înalt oficial pentru a prospecta această situaţie anormală din România”.

Consilierul prezidenţial apreciază că maniera în care Victoria Nuland şi-a transmis mesajele este „una deosebit de constructivă, necontondentă”.

Referindu-se la absenţa premierului Ponta din peisajul vizitei, Diaconescu a comentat: „Este strict problema domnului Victor Ponta cum anume îşi gestionează relaţiile cu partenerii externi, atâta vreme cât aceste relaţii nu afectează credibilitatea României şi atât timp cât pentru gesturile grosolane nu trebuie să plăteasca România şi poporul român”.

„Cine a avut ceva de înţeles din aceste mesaje (n.r.- ale Victoriei Nuland), cu certitudine a înţeles. Cine nu, nu speraţi ca nu va înţelege niciodată! Speranţa mea este că de data aceasta, în România numarul celor care au înţeles corect mesajul american să fie substanţial mai mare decât al celor din afară, astfel încât să putem crede că viitorul ne poate aduce „normalitatea” în modul în care aceasta este descrisă în lumea liberă, o lume căreia pretindem că îi aparţinem, şi nu izolarea drept consecinţă a cultivării unor concepte materialist-dialectice de tipul democraţiei originale”, a mai comentat consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu.

Care a fost scopul vizitei

Vizita diplomatului american a avut loc în contextul declaţiilor care au îngrijorat administraţia SUA privind independenţa justiţiei şi statul de drept din România.

„Este ingrijorător când există atacuri la adresa independenţei sistemului judiciar, este îngrijorător când politicieni din orice partid aleg să intre în dispute pe marginea deciziilor Justiţiei”, a declarat Victoria Nuland, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliști români.

Oficialul american a adăugat că a fost un „accident” faptul că a sosit în România într-un moment în care premierul Victor Ponta avea alt program.

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, vineri seara, cu adjunctul secretarului de stat american, Victoria Nuland, aflat într-o vizită de două zile în România.

Cu toate că întrevederea a fost anunţată oficial, jurnaliştii nu au putut asista la discuţii. Imagini de la întâlnirea de aproximativ o oră au fost date publicităţii ulterior de Administraţia Prezidenţială.

Prezenți la întâlnire au fost și atașatul cu afaceri al ambasadei SUA, Duane Butcher, și consilierul prezidențial Cristian Diaconescu.

Tema principala a vizitei oficialului american în România a fost consolidarea statului de drept. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri