Sari la conținut

Şefa ICCJ: Am avut un vis urât, în care m-am întâlnit cu impostorul. Are vocaţia impostorului păianjen

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a declarat, miercuri, la bilanţul Ministerului Public, că impostorul nu o să-şi plece niciodată privirea asupra celui călcat în picioare, chiar dacă nu este vorba doar de om, ci poate fi vorba chiar de un sistem. Ea a mai spus că impostorul urăşte oamenii corecţi şi acuză, de regulă, cu fapte pe care le-a comis chiar el.

Cristina Tarcea şi-a început discursul susţinut la bilanţul Ministerului Public, spunând că se simte “confuză şi derutată” deoarece anul trecut, fiind prezentă la acelaşi eveniment, a crezut că participă la raportul de activitate al unor magistraţi, precizând că a fost “înfierată cu mânie proletară” pentru acest lucru.

“Mă simt confuză şi derutată. Şi de ce spun asta. Spun asta pentru că anul trecut am crezut că particip la raportul de activitate al unor magistraţi, am crezut asta pentru că cred în Constituţie şi am avut tupeul şi îndrăzneala cu foarte multă candoare să invoc acele dispoziţii din Constituţie care include procurorii în cadrul autorităţii judecătoreşti. Am aflat că am greşit, nu sunteţi magistraţi, am fost înfierată cu mânie proletară pentru asta, dar astăzi aflu că, uneori, pentru perioade anumite de timp, mai scurte sau mai lungi, sunteţi magistraţi, mai ales atunci când unii dintre dumneavoastră trebuie să promoveze în funcţii de conducere la instanţe sau atunci când trebuie să promoveze la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De aceea, mi-am propus ca anul acesta să nu mai greşesc, să nu mai fac nicio trimitere la statutul dumneavoastră, la statutul judecătorilor, la statutul avocaţilor şi am decis să vă împărtăşesc un vis a cărui tălmăcire ar trebui să preocupe în aceeaşi măsură magistraţii şi nemagistraţii”, a spus Cristina Tarcea, citată de News.ro.

Ea a afirmat că s-a întâlnit în vis cu impostorul, cel care ştie că dacă ar fi urmat regulile nu i s-ar fi cuvenit niciodată poziţia de care se bucură.

“Am avut un vis urât, ce e drept, un vis în care m-am întâlnit cu impostorul. El nu se numea aşa în visul meu, se numea reformatorul. Prin urmare, am hotărât să vă împărtăşesc ce este în visul meu impostorul sau reformatorul, cum doriţi să îl numiţi. El este cel care ştie că, dacă ar fi urmat regulile, nu i s-ar fi cuvenit niciodată bunurile, privilegiile şi poziţia de care se bucură. El se uită în ochii tăi când este vorba despre bunuri, privilegii şi poziţii, ca şi cum ar fi urmat regulile, dar nu îndrăzneşte să te privească drept în faţă atunci când, profitând de bunuri, privilegii şi poziţie, te calcă în picioare pentru că tu ai avut îndrăzneala să respecţi regulile”, a spus preşedintele ÎCCJ.

Cristina Tarcea a menţionat că impostorul urăşte oamenii şi luptă pentru dreptatea lui crezând că aceasta este dreptatea socială.

“Impostorul urăşte sincer oamenii corecţi pentru că ei sunt oglinda în care îşi vede propria goliciune, aceea spirituală şi de caracter. În schimb, el acuză, de regulă cu fapte reprobabile pe care le-a făcut el. El ticălos, nu e nimic şi tu esti ticălos, pentru că nu se poate să fii altfel, e inadmisibil să fii altfel. Ce era impostorul din visul meu? Era cel care luptă pentru dreptate, pentru dreptatea lui, crezând întotdeauna că dreptatea lui este dreptatea socială. El nu o să-şi plece niciodată privirea asupra celui călcat în picioare în numele luptei pentru dreptatea lui chiar dacă cel călcat în picioare nu este doar un om, ci poate un sistem sau poate chiar mai mult decât un sistem”, a mai afirmat Tarcea.

Preşedintele ÎCCJ crede că impostorul solitar nu ar fi atât de periculos dacă nu ar avea alături figuri identice.

“Să te ferească Dumnezeu să ajungă impostorul într-o poziţie importantă, nimeni, nici tu, nu a făcut niciodată nimic, nu s-a întâmplat nimic până nu a marcat el locul şi timpul. Şi totul începe de atunci, de la momentul el. Impostorul solitar în visul meu nu ar fi fost chiar atât de periculos dacă nu ar fi purtat în el vocaţia impostorului păianjen, acela care îşi ţese din timp pânza de mătase, în care îşi depune cu mare grijă ouăle din care vor ecloza la momentul potrivit figurii identice”, a mai declarat Cristina Tarcea.

În finalul discursului, ea a menţionat că uneori se întâmplă ca visele să devină realitate, o realitate dominată de impostură.

“Am vrut să vă împărtăşesc şi dumneavoastră acest vis pentru că se întâmplă uneori ca visele,  chiar şi cele mai urâte, să devină realitate, o realitate dominată de impostură, în care legea,  morala, bunul simţ sunt ele însele o impostură”, a mai precizat preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Etichete: bilant ministerul public , cristina tarcea

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale