Criteriul după care sunt evaluați miniștrii. Informații din PSD: Lista remaniaților va fi lungă

Data actualizării: Data publicării:
sedinta guvern 17 07 gov ro
Foto: gov.ro

A început analiza programului de guvernare, alta decât cea făcută de Darius Vâlcov. Social-democraţii au o nouă strategie: trebuie să găsească miniştrii care blochează proiectele trimise la avizare. Ei au două săptămâni la dispoziţie să vină cu nişte concluzii, în paralel cu Viorica Dăncilă, care face evaluarea membrilor cabinetului său.

Cele două evaluări vor fi prezentate în ședința Comitetului Executiv Național al PSD. Este vorba, pe de o parte, de o evaluare a miniștrilor făcută de premierul Viorica Dăncilă și, pe de altă parte de concluzia grupului de 9 social-democrați care analizează implementarea programului de guvernare.

Activitatea acestui grup este diferită de evaluarea pe care o făcea Darius Vâlcov, care analiza fiecare ministru în parte.

Grupul format la începutul acestei săptămâni analizează parcursul avizării fiecărui proiect important din acest program de guvernare – de exemplu, OUG pentru Fondul Suveran de Investiții.

Grupul va analiza dacă există miniștri sau angajați din ministere care au blocat un anumit proiect, atunci aceștia vor fi sancționați de partid.

Din acest grup care analizează implementarea programului de guvernare nu face parte niciun membru ALDE. Totuși, această formațiune a dat un semnal destul de puternic: niciun ministru al lor nu ar trebui să fie schimbat din Guvern, nici chiar Tudorel Toader, care este pe un loc al PSD, dar care are susținerea lui Călin Popescu Tăriceanu.

Rezultatul acestor evaluări va fi prezentat în două săptămâni, când ar trebui să vedem ce miniștri vor fi remaniați. Informațiile de la surse din PSD spun că va fi o listă destul de lungă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”