O nouă explicație pentru textul identic și cu greșeli al cererilor de retragere a demisiei

Data publicării:
alexandru petrescu ministru fb crop

Nici ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, nici cel al Mediului de Afaceri, Alexandru Petrescu, nu au dorit să spună de unde provine textul identic al cererilor de retragere a demisiei ajunse astăzi la Guvern. Din 20 de miniștri care au cerut retragerea demisiilor, 17 sunt identice, cu aceeași greșeală gramaticală, o cerere are același text, minus un paragraf, iar doi miniștri și-au formulat singuri cererile.

 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, a citit textul cererilor depuse de miniștri: „Subsemnatul ..., având în vedere retragerea încrederii acordate unui cabinet prin adoptarea moțiunii de cenzură, până la depunerea jurământului de către mebrii noului guvern, pentru a nu bloca activitatea de conducere generală a administrației publice, având în vedere că președintele României nu a luat act de demisia subsemnatului și nu a declarat vacantă funcția de membru al Guvernului, îmi retrag demisia înaintată la SGG în data de ..., cu numărul de înregistrare ..., în vederea asigurării stabilității Guvernului precum și a gestionării și îndeplinirii actelor necesare pentru administrarea treburilor publice. Demisia subsemnatului a fost o demisie deliberată, fiind o formă de protest. Consider că vacantarea funcției de membru a Guvernului - „al Guvernului, ar fi trebuit să scrie”, a spus Alina Petrescu – intervine doar de la acest moment, prin publicarea moțiunii de cenzură în Monitorul Oficial”.

Acest text figurează și pe cererea depusă de ministrul Alexandru Petrescu. El a vorbit la Digi24 despre motivele pentru care a depus această cerere, dar a refuzat să spună de unde a apărut acest text. 

Nu știu să vă spun. Pot să spun că a mea nu e chiar identică. Am făcut mici amendamente”, a spus el.

Comparată cu cererea altor miniștri, singura diferență dintre acestea și cea a lui Petrescu este că în loc de „demisie eliberată” a scris „un act deliberat”.

cereri retragere demisii ministri Guvernul Grindeanu 220617 (16)alexandru petrescu
cereri retragere demisii ministri Guvernul Grindeanu 220617 (16)alexandru petrescu

Întrebat la ce text a făcut amendamente, Petrescu a răspuns: „Nu am avut un text. A fost discutat, eu l-am discutat cu câțiva colegi. A fost un text care își atinge scopul”.

Ne-am consultat. Ne consultăm pe întreg exercițiul guvernamental. Suntem în continuare în exercitarea actului guvernamental”, a spus el.

El a spus că demisia sa a fost un gest de protest.

Alexandru Petrescu a mai spus că a fost „tot timpul la birou”.

Nu am simțit nevoia să deleg pe cineva. Am fost în toate zilele și voi fi până la sfârșitul mandatului”, a spus el, chiar dacă în cererea de azi se arăta că cere retragerea demisiei „pentru a nu bloca activitatea de conducere generală a administrației publice”.

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a fost deranjat de întrebările privind textul cererii de retragere a demisiei. „Nu putem să discutăm între noi? E interzis prin lege?”, a spus el.

Rovana Plumb, ministrul pentru Fonduri Europene, a omis din cererea sa ultimul paragraf, care spunea că demisia a fost „deliberată” și „o formă de protest”.

Miniștrii Justiției, Tudorel Toader, și Educației, Pavel Năstase, au trimis la SGG cereri de retragere a demisiei care nu erau formulate la fel cu majoritatea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri