CSM îl acuză pe Tăriceanu de încălcarea independenței justiției

Data actualizării: Data publicării:
tariceanu - digi24

Inspectorii judiciari din cadrul CSM au ajuns la o concluzie cu privire la apelul făcut de șeful Senatului în urmă cu o lună. Acest apel a făcut "atingere asupra independenței justiției". 

Inspectorii judiciari ai CSM spun că promovarea acelui apel a dus la "atingere asupra principiului constituțional al separației puterilor în stat" și, în același timp, a fost decredibilizat sistemul judiciar. 

Într-un articol publicat pe contul său de Facebook luna trecută, Călin Popescu Tăriceanu a făcut un apel către membrii Parlamentului României. Copreşedintele ALDE s-a adresat tuturor parlamentarilor, nu doar membrilor formaţiunii sale, şi le-a cerut să nu mai ia în discuţie şi să nu mai exprime niciun vot asupra solicitărilor DNA. Argumentul său a fost că parchetul anticorupţie a devenit „un instrument pentru anihilarea adversarilor politici”. Şeful Senatul susţinea că cererile DNA pot aştepta formarea viitorului Parlament.

De asemenea, inspectorii judiciari CSM au reacționat și la declarațiile făcute de Traian Băsescu și Elena Udrea în cadrul unor emisiuni TV în data de 22 septembrie, spunând că „au adus atingere independenţei procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei în ansamblul său.”

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că Laura Codruța Kovesi i-a distrus familia prin anchetele DNA. De asemenea, el a afirmat că șefa DNA i-a devenit dușman, după ce fiica sa cea mare, Ioana Băsescu, a fost pusă sub acuzare pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul, precum și de instigare la spălare de bani.

Elena Udrea a făcut referire la cauzele penale în care este inculpată, a declarat că dosarele penale instrumentate de DNA sunt nefundamentate şi au ca scop distragerea atenţiei opiniei publice de la anumite subiecte de interes public care ar pune într-o lumină defavorabilă activitatea şi conducerea structurii anticorupţie.

„Lansarea în spaţiul public a unor astfel de afirmaţii de către politicieni care se bucură de o anumită cotă de încredere din partea opiniei publice, afectează grav credibilitatea în justiţie, cu consecinţa subminării independenţei, imparţialităţii şi prestigiului acesteia, elemente esenţiale pentru existenţa unui stat de drept,” au declarat inspectorii judiciari ai CSM.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri