CTP: „Ce ați pomenit în 30 de ani să facă Parlamentul în sfânta zi de sâmbătă? Poate să meargă la cules de struguri”

Data actualizării: Data publicării:
ctp5

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a criticat atât PSD, cât și partidele din opoziție în ceea ce privește disputa calendarul votului moțiunii de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă. Aceasta, în condițiile în care social-democrații au supus la vot ca moțiunea să fie votată sâmbătă, propunere care a fost respinsă.

„PSD a dorit ca moțiunea să fie votată în sfânta zi de sâmbătă. Ce ați pomenit în 30 de ani să facă Parlamentul sâmbăta? Poate să meargă la cules de struguri, în perioada asta a anului. Nu s-a întâmplat nimic nicoiodată sâmbăta.

Dar nu numai sâmbăta e o zi sfântă, și vinerea, și joia, uneori sfințenia se duce până miercuri. De 30 de ani încoace rup ușile la Parlament, începând de miercuri, c el târziu joi. Se topesc în teritoriu, ca să ia contact cu problemele cetățenilor”, a spus Cristian Tudor Popescu la Digi24.

„De 30 de ani sunt ciurde de parlamentari care tac chitic tot mandatul, atunci când nu dorm în bănci sau nu absentează regulat, în zile lucrătoare, și acum vine PSD și vrea sâmbătă lucrătoare ca pe vremea lui Ceaușescu. După 30 de ani de asemenea comportament”, a continuat gazetarul.

Pe de altă parte, spune el, „și opoziția se dovedește incapabilă de sacrificiul suprem – să se adune sâmbătă toți, să i-o dea lui Iordache pe masă: vrei sâmbătă? Bine, dom'le, venim sâmbătă, dărâmăm Guvernul, așa cum am anunțat. Avem semnăturile, moțiunea va rupe. Foarte bine, dacă rupe, nu poate să rupă decât joi? Sâmbătă nu poate?

„Nu au putut să facă jertfă patriotică, să se adune sâmbătă și să dea jos guvernul. Nu au putut, asta este”, a conchis gazetarul.

PSD a propus ca moțiunea de cenzură să fie votată sâmbătă, dar ordinea de zi a ședinței a fost respinsă cu 194 împotrivă, 181 pentru, o abținere, iar trei nu au votat.

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis ca moțiunea de cenzură să fie citită într-un plen reunit, joi, ora 10.00, iar dezbaterea și votul urmează să aibă loc joia viitoare, tot de la ora 10.00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...