CTP: Decizia lui Iohannis este o iscălitură în calitate de notar de casă, titlu pe care i l-a conferit CCR

Data actualizării: Data publicării:
ctp

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu spune că decizia președintelui Klaus Iohannis de a da curs deciziei CCR și de a o revoca pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, este o manevră politicianistă egocentrică, un calcul politic cinic, iar emiterea decretului reprezintă „o iscălitură în calitate de notar de casă”, titlu pe care i l-au conferit judecătorii constituționali, a declarat CTP la Digi24. În opinia sa, președintele arată că s-a temut de suspendare și că nu a dorit să-și asume riscuri.

Citiţi şi: De ce a sacrificat-o Iohannis pe Kovesi

Este o „mostră de calcul politic cinic, dâmbovițean”, a spus Cristian Tudor Popescu. 

„Va fi sărbătoare la PSD, la ALDE, în Costa Rica, în Serbia, în Madagscar”, crede Cristian Tudor Popescu, referindu-se la partidele care au susținut demiterea Laurei Codruța Kovesi, respectiv la țările unde s-au refugiat câțiva dintre foștii oficiali cu dosare de mare corupție.

CTP crede că decizia lui Iohannis este o lovitură dură dată în primul rând independenței procurorilor și că vom asista la „îngenunchierea lor” de către ministrul justiției, Tudorel Toader. „D-zeu știe! Om vedea” cum va continua lupta anticorupție, a spus jurnalistul la Digi24.

El a remarcat, de asemenea, că președintele a evitat să iasă personal în fața națiunii și să-și anunțe decizia, pentru că nu a vrut să și-o asume în imagine. „Un raționament de 2 bani, probabil a primit un sfat de la vreun consilier”, a comentat CTP. Președintele mizează că e vară, că oamenii sunt în concedii și că vor uita, crede CTP.

„S-a temut de această suspendare, care nici nu era foarte realizabilă pentru PSD-ALDE, chiar dacă îl suspendau, ar fi trebuit să-și asume refuzul și să mergem la referendum. Ar fi riscat, însă, și n-a dorit”, a explicat Cristian Tudor Popescu, punând decizia președintelui și în contextul în care Klaus Iohannis a anunțat că va candida pentru al doilea mandat.

Cea mai bună afacere pentru Klaus Iohannis ar fi fost ca Laura Codruța Kovesi să-și dea demisia și să-l scutească de o eventuală pierdere de capital politic, a arătat CTP.

Comentariul complet:

„Este o manevră politicianistă, egoistă, egocentrică a dlui Iohannis, adică singurul subiect al textului pe care l-a recitat purtătoarea de cuvânt este dl. Iohannis, în rest nu interesează Kovesi, DNA, anticorupția și așa mai departe.

Dl. Iohannis și-a făcut socoteala că nu e rentabilă, nu vrea să-și asume o suspendare din partea PSD-ALDE, acum că tocmai și-a anunțat candidatura pentru al doilea mandat și a crescut ceva în sondaje. Prin urmare, a luat această hotărâre în urma unor calcule politice cinice, nu și-a asumat-o în imagine, după cum vedeți a pus-o pe purtătoarea de cuvânt să-și asocieze imaginea cu acest anunț - iarăși, o dovadă a calculului politic.

Cea mai bună afacere pentru dl. Iohannis era ca doamna Kovesi să-și dea demisia. Asta și-a dorit cel mai mult, cred, dl. președinte, să-l scutească de o eventuală pierdere de capital politic prin această decizie. Cum nu s-a întâmplat lucrul acesta, dl. Iohannis a demis-o. Vă dați seama că este și ilogic, profund ilogic ce-am auzit astăzi. Păi dacă hotărârile Curții Constituționale trebuie respectate întocmai și la timp, dacă acesta este principiul pe baza căruia a luat decizia anunțată astăzi, de ce n-a făcut-o în urmă cu trei săptămâni? (...) Nu a venit cu niște argumente. Singura justificate e ca trebuie respectate hotărârile CCR. Asta nu este o decizie. Este o iscălitură în calitate de notar de Cotroceni, titlu pe care i l-a conferit CCR”.

Ce urmează? Președintele mizează pe faptul că e vară, că oamenii sunt plecați în concediu, că lumea o să uite ce s-a întâmplat astăzi și domnia sa va merge voios spre al doilea mandat. Asta este socoteala. S-a temut de această suspendare, care, de fapt, nici nu era foarte realizabilă în clipa de față

Nu era așa de simplu pentru PSD-ALDE, pentru Dragnea și Tăriceanu să-l suspende acum. Sunt o grămadă de argumente în sensul acesta. Dar, de asemenea, chiar dacă îl suspendau, ar fi trebuit, după părerea mea, să-și asume președintele refuzul destituirii procurorului-șef DNA și să mergem la referendum. Și-acolo poporul să hotărască.

Da, dar asta l-ar fi angajat pe el, ar fi riscat el și nu a dorit lucrul acesta. Deci, am asistat la o mostră de calcul politic cinic, dâmbovițean.

Câștigă actuala coaliție aflată la putere? 

Bineînțeles, cum să nu! Și va fi sărbătoare la PSD, la ALDE, în Costa Rica, în Madagascar, în Serbia, va fi sărbătoare.

De ce credeți că n-a ieșit personal președintele?

Pentru că a mai mult decât Kovesi aici. Va fi sărbătoare, pentru că asta înseamnă o lovitură dură aplicată independenței procurorilor. Pentru că asta urmează. Urmează îngenunchierea lor de către domnul ministru al justiției, care a demonstrat că el îi pune, el îi numește, nu președintele. N-a ieșit personal președintele, pentru că probabil a primit vreun sfat de la marii săi consilieri. Au spus domnule, nu ieși, să nu-ți asumi imaginea. E, mă rog, un raționament de doi bani, din punct de vedere al tehnicii de imagine, dar atâta i-a dus capul: nu ieși, pune-o pe purtătoare, că în felul ăsta se mai diminuează.

Cum anume va continua lupta anticorupție?

Dumnezu știe! Om vedea”.

Citiți și alte reacții după demiterea Laurei Codruța Kovesi

Reacțiile Ambasadei SUA și Comisiei Europene după revocarea lui Kovesi

Codrin Ştefănescu: Nu e decizia lui Iohannis, e decizia sistemului. Au preferat să sacrifice un om de pe tabla de şah

Fost președinte al CCR: Cine se bucură de înlăturarea lui Kovesi se bucură prea devreme și degeaba

Liviu Avram: Un gest de lașitate maximă a președintelui României

Florin Iordache, după revocarea lui Kovesi: Lupta anticorupție trebuie să continue, să stopăm abuzurile

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri