CTP: Liviu Dragnea nu a răspuns invitației Ambasadei SUA din cauză de ploaie. E o jignire pentru SUA

Data actualizării: Data publicării:
CTP

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat decizia președintelui PSD, Liviu Dragnea, de a nu se prezenta la recepția oferită de Ambasada SUA cu prilejul Zilei Naționale. Jurnalistul a explicat că gestul este „o jignire pentru SUA”.

 „Domnul Dragnea își permite să nu se ducă la invitația ambasadei SUA si nici macăr nu spune: Nu mă duc pentru că eu cred că noi trebuie să fim independenți, vreau să dau un semnal de alarmă, de independență a României față de America. Asta a făcut Ceașusescu.

Domnul Dragnea a declarat că nu a răspuns invitaței Ambasadei SUA de Ziua Națională din cauză de ploaie, de condiții meteo. Asta e o jignire pentru SUA.

Am văzut pe internet oameni care mi-au reproșat că l-am comparat cu Ceaușescu. Ceaușescu se mai gândea și la țară, Dragnea se gândește numai la el. De aici vine: Nu vreau să plec ca prostul din viață și din funcție”, a explicat Cristian Tudor Popescu.

„Dragnea consideră că ÎCCJ este controlată de președintele Iohannis, de SRI,  de multinaționale, de SUA, care sunt și ele state paralele, având în vedere că nu s-a dus - și cum nu s-a dus - la Ziua Națională a Americii. Toate astea, inclusiv UE, toate conspiră ca să fie Dragnea din Teleorman condamnat pentru ticăloșia pe care a făcut-o acolo”, a precizat jurnalistul.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat marţi că absenţa sa de la recepţia oferită de Ambasada SUA la Bucureşti, cu prilejul Zilei Independenţei, nu este ceva special, pentru că a mai lipsit şi de la „alte ambasade” la astfel de evenimente.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri