CTP: Nu cred că Speranța Cliseru își va menține afirmația că Dragnea și Carmen Dan au mințit

Data publicării:
ctp3

Scriitorul și jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat, la Digi24, declarațiile făcute joi de prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, privind ordinul de intervenție a jandarmilor la protestul din 10 august.

Într-o discuție cu un cetățean, Vlad Dragomirescu, Speranța Cliseru a fost îndemnată să spună că ministrul de Interne și președintele PSD au mințit. „Asta am spus! Am spus. Nu sunt eu vinovată, credeți-mă!”, a replicat ea.

Doamna Cliseru nu cred că va menține o astfel de afirmație în fața justiției și nici în plan public. Și anume că au mințit Carmen Dan și Liviu Dragnea. A fost într-o discuție spontană, abordată brusc de cetățeanul Dragomirescu și a răspuns în felul acesta. Dar doamna Cliseru menține faptul că nu a semnat niciun ordin de intervenție, de atac, practic, al jandarmilor asupra mulțimii din Piață (Piața Victoriei, n.r.) înainte de miezul nopții. Or, până atunci știm câte se întâmplaseră fără semnătura doamnei Cliseru, ceea ce presupune ilegalitatea acțiunilor jandarmilor”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Dacă se dovedește că așa este, înseamnă că doamna Carmen Dan a ordonat această intervenție fără să o bage în seamă pe doamna Cliseru. Era și dânsa pe acolo, nu o băga nimeni în seamă, nu a intrebat-o nimeni nimic, dânsa nu a avut niciun rol. După care și-au adus aminte ca trebuie și semnătura prefectului. Nu era nevoie ca domnul Dragnea să coordoneze direct acțiunea. Carmen Dan știa foarte bine ce avea de făcut, dânsa este o unealtă perfectă a domnului Dragnea, nu trebuia instruită pe loc”, a adăugat jurnalistul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri