Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, prezent la inaugurarea unei porțiuni din Autostrada Transilvania, nu a ratat ocazia pentru a-l înțepa pe fostul ministru al Transporturilor, actualul șef al PSD, Sorin Grindeanu. Oficialul de la USR a amintit de celebrul moment în care șeful Camerei și-a ascuns ceasul în buzunar.
Chiar înainte să înceapă tradiționala conferință de presă organizată cu ocazia tăierii panglicii, oficialul care conduce acum două ministere, Apărarea și Transporturile, l-a ironizat pe Sorin Grindeanu.
Miruță și-a început discursul spunând: „Bună ziua, nu știu, n-am mai fost la deschideri de autostrăzi. Nu știu dacă pot să țin ceasul la mână sau să-l bag în buzunar, să-mi spuneți”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Miruță face trimitere la momentul cu Sorin Grindeanu, care a devenit viral pe rețelele sociale.
Fostul oficial de la Transporturi, înainte de a lua cuvântul la inaugurarea unei porțiuni din A0, încă în 2024, a fost surprins de camerele de luat vederi în timp ce-și scoate ceasul de la mână și-l ascunde în buzunar.