Culisele discuțiilor de la Cotroceni: George Simion a cerut „spălarea” imaginii AUR și nu i-a propus lui Nicușor Dan un premier (surse)

Andreea Ghiorghe Data actualizării: Data publicării:
INSTANT_CONSULTARI_AUR_36_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Consultări la Cotroceni. Nicușor Dan și George Simion. Sursa foto: INQUAM_Photos/Octav_Ganea

Delegația AUR care a participat marți la consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan nu a mers cu o propunere de premier și nici nu a insistat pentru nominalizarea lui George Simion. Reprezentanții formațiunii au încercat să convingă Administrația Prezidențială că AUR nu mai trebuie privit drept un partid extremist și chiar s-au arătat dispuși să susțină la vot un viitor Guvern fără a revendica funcția de premier, însă cu unele condiții. 

AUR încearcă să scape de eticheta partidului extremist

Potrivit informațiilor digi24.ro, delegația AUR nu a mers la consultările de la Palatul Cotroceni cu intenția de a propune o formulă de guvernare sau un nume pentru funcția de premier. Reprezentanții formațiunii sunt conștienți că președintele Nicușor Dan nu ar accepta oricum ca AUR să conducă Palatul Victoria, spun surse, motiv pentru care George Simion nici nu a înaintat o variantă de prim-ministru.

În schimb, reprezentanții AUR s-au concentrat pe imaginea partidului. Mai exact, în discuția avută cu șeful statului, aceștia au încercat să scape de eticheta partidului extremist și cerut ca AUR să nu mai fie „marginalizat”.

AUR i-ar fi transmis lui Nicușor Dan că formațiunea nu mai poate fi ignorată în actualul context politic, iar șeful statului și ceilalți lideri politici nu ar trebui să se mai raporteze la reprezentanții AUR ca fiind antieuropeni și antioccidentali. Argumentul invocat ar fi fost acela că partidul are reprezentare la nivel european, face parte dintr-o familie politică europeană și participă la discuții cu liderii UE. 

În ce condiții ar putea susține un viitor Guvern

Mai mult, aceleași surse susțin că AUR s-ar fi declarat dispus să voteze un viitor guvern pentru depășirea crizei politice, chiar dacă nu va face parte din Executiv și nu va propune premierul, în ciuda mesajelor transmise public de liderii partidului. I-ar fi transmis președintelui că vor să fie parte din rezolvarea problemei, tocmai pentru a scăpa de imaginea unui partid care nu are soluții și provoacă doar scandaluri.

Reprezentanții formațiunii au pus, însă, și unele condiții: să le fie preluate unele măsuri în viitorul program de guvernare. 

În declarațiile publice, la finalul consultărilor, George Simion a declarat că AUR a venit cu o propunere de premier și un program de guvernare care să respecte dorințele alegătorilor săi.

„Aș începe prin a repeta ceea ce ieri cred că a înțeles toată lumea. Fără AUR nu se poate. Țara trece prin niște momente complicate”, a spus liderul AUR.

Citește și: Conducerea PNL a stabilit lista „puciștilor” care vor fi excluși azi: 16 parlamentari, 3 șefi de CJ și un eurodeputat. Ședință la 18:00

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”