Cum comentează Dragnea declarațiile lui Dăncilă privind mutarea ambasadei din Israel

Data actualizării: Data publicării:
dancila dragnea bpn inquam octav ganea 20181113135808_OGN_8815-01
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Președintele PSD Liviu Dragnea, spune că susține mutarea ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim și că autoritățile din România trebuie să ia o decizie „într-un timp rezonabil”. Declarațiile vin după ce premierul Viorica Dăncilă a anunțat, la o conferință a unei asociații care face lobby pro-Israel în SUA, că România își va muta ambasada la Ierusalim. A revenit apoi asupra declarațiilor, spunând că a fost o opinie personală.

„Subiectul mutării ambasadei este un subiect care trebuie finalizat ca şi discuţie şi ca decizia în rândul decidenţilor din statul român. Eu mi-am exprimat primul susţinerea pentru mutarea ambasadei la Ierusalim. Decizia administrativă sau oficială nu este nici la mine, nici la preşedintele Senatului, nici la Parlament. În schimb, cred că într-un timp rezonabil, poate mai scurt, în CSAT trebuie abordat acest subiect, analizat şi prezentată o decizie”, a spus Liviu Dragnea în prima conferință de presă după internarea în spital.

Dragnea a mai spus că Dăncilă a exprimat la întâlnirea de la Washington punctul de vedere al Guvernului, pe care l-a susţinut întotdeauna.

„Din punctul meu de vedere, Israelul are dreptul să hotărască unde să fie capitala, ca orice stat suveran, dar, repet, trebuie o discuţie în CSAT care trebuie începută, purtată şi finalizată. Doar schimburi de replici nu ajută. În acelaşi timp, o foarte mare problemă pe care noi o avem cu statul Israel este generată de refuzul de doi ani de zile al preşedintelui Klaus Iohannis de a numi un ambasador, cu toate că a primit mai multe propuneri din partea Guvernului”, a mai spus Dragnea.

Întrebat ce căştigă România prin mutarea ambasadei, Dragnea a spus: „România câştigă o relaţie mai bună cu Israelul. Sunt momente în istoria oricărei ţări când are nevoie de sprijin. Este un potenţial foarte mare de dezvoltare între România şi Israel, sunt 500.000 de români cetăţeni israelieni care trăiesc acolo, sunt foarte multe investiţii care se pot aduce în România. România nu are de pierdut, ar avea de câştigat. Este punctul meu de vedere pe care îl susţin fără niciun fel de ezitare”.

Înrebat despre anularea vizitei regelui Iordaniei în România, ca urmare a anunului făcut de Viorica Dăncilă, liderul PSD a spus: „Nu am de unde să ştiu care sunt resorturile, care sunt cauzele care sunt motivele. Nu ştiu dacă informaţiile sunt reale că a solicitat şi preşedintelui un punct de vedere. Cert este că suntem într-o situaţie cu un subiect deschis pe masă care trebuie închis”.

Regele Abdullah II al Iordaniei şi-a anulat vizita în România după ce premierul Viorica Dăncilă a anunţat că ambasada României în Israel se va muta de la Tel Aviv la Ierusalim.

„Sunt încântată să anunţ astăzi, în faţa audienţei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toţi actorii constituţionali implicaţi în procesul decizional din ţara mea şi în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României şi Guvernul pe care îl conduc, vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat Viorica Dăncilă în aplauzele sălii.

Dăncilă a precizat că susţinerea faţă de Israel şi de comunitatea evreiască constituie preocuparea constantă a Guvernului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prețul record la care ar putea ajunge motorina în următoarele luni. Detaliul care poate provoca scumpiri în...
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”