Video Cum propune PSD să fie modificată legea integrității, după ce a picat o dată în Parlament: Un nou amendament împotriva lui Fritz

Data actualizării: Data publicării:
sigla psd
Sursă foto: Inquam Photos

Social-democrații au propus să fie modificată din nou legea integrității, astfel încât demnitarii declarați în conflict de interese sau în incompatibilitate să își piardă mandatele. Proiectul a picat inițial la votul din Parlament, tocmai din cauza propunerii PSD care l-ar fi vizat direct pe Dominic Fritz, primarul Timișoarei. Acum, aleșii formațiunii au venit cu o nouă propunere, care a fost adoptată de comisia juridică a Camerei Deputaților, dar fără voturile USR și PNL.

ACTUALIZARE 14:00 PSD a reușit să își impună amendamentul care îl vizează pe Dominic Fritz. PNL s-a abținut, iar USR a votat împotrivă. Propunerea a fost adoptată în Comisia Juridică a Camerei Deputaților cu voturile altor formațiuni. După încheierea dezbaterilor din comisie, proiectul merge la vot în plenul Camerei, însă votul final îl va avea Senatul.

Știrea inițială

„Persoanelor față de care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau de conflict de interese și pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicției prevăzute de lege, calculat de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a hotărârii judecătorești, le încetează de drept funcția, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, este noul amendament depus de PSD în timpul dezbaterilor din Comisia Juridică a Camerei Deputaților. 

Cu alte cuvinte, amendamentul îi vizează pe aleșii și demnitarii pentru care există deja o decizie definitivă de incompatibilitate sau conflict de interese stabilită înainte de intrarea în vigoare a legii.

WhatsApp Image 2026-08-03 at 13.55.29 (1)
Sursa: Captură/ Amendament PSD

Dacă, după aplicarea noii legi, nu s-au împlinit cei trei ani de interdicție calculați de la data deciziei definitive, aceștia își vor pierde mandatul în termen de 30 de zile. Cei 3 ani nu încep de la adoptarea legii, ci se calculează de la decizia definitivă. 

Asta înseamnă că inclusiv Dominic Fritz, primarul Timișoarei și liderul USR, și-ar pierde mandatul, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv, în luna iunie, că primarul Timișoarei s-a aflat în conflict de interese.

WhatsApp Image 2026-08-03 at 13.55.29
Sursa: Captură/ Amendament PSD

Legea inițială, respinsă din cauza amendamentului PSD

Săptămâna trecută, Senatul a respins, în calitate de cameră decizională, noua lege a integrității, care urma să aducă schimbări în privința declarațiilor de avere și a situațiilor de incompatibilitate în care se pot afla demnitarii.

Aleșii au propus ca veniturile cash să nu mai fie declarate, iar bunurile deținute de soți să fie păstrate tot la secret. Amendamentul care a stârnit scandal și care a dus la respingerea legii a fost, însă, cel care prevedea că demnitarii aflați în conflict de interese și-ar fi pierdut funcția, la propunerea PSD, chiar dacă fapta s-a petrecut înainte ca legea să fie adoptată. Direct vizat era Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

După ce proiectul a picat la vot, PNL și USR au depus o nouă lege, care eliminase propunerea social-democraților. 

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Incendiu în Halkidiki. Turiștii au fost evacuați inclusiv pe mare, după ce flăcările s-au extins rapid...
Newsweek
De ce ni se pare că timpul trece mai repede pe măsură ce ne apropiem de pensie? Ce se întâmplă în creier
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”