Cum s-a sucit PSD în faţa cererilor DNA

Data publicării:
Liviu Dragnea Mihai Tudose

Bate vântul schimbării prin Parlament, cel puțin când vine vorba de cererile procurorilor anticorupție de ridicare a imunității unor aleși. Dacă în urmă cu 4-5 ani, era la modă ca toate solicitările DNA să se aprobe pe bandă rulantă și în timp record, acum tendințele arată diferit. Fără să stea prea mult pe gânduri, aleșii închid ușa în față anchetatorilor care cer urmărirea penală, reținerea sau arestarea unor parlamentari. Și nu de ieri de azi, ci cel puțin de la începutul acestei legislaturi. Oricum, nici cererile procurorilor nu mai curg în același ritm alert de altădată.

În 2014, 2015, social-democraţii primeau ordine clare de la partid când erau puşi în faţa unei cereri a procurorilor anti-corupţie.

Liviu Dragnea, președintele PSD, pe 23.11.2015: Nu ne putem opune unor demersuri din rândul Justiției. Cu toată părerea de rău, PSD-ul va vota pentru ridicarea imunității.

Nu doar că deputaţii şi senatorii rămâneau fără imunitatea parlamentară când cerea DNA, dar asta se întâmpla în timp record.

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE: Am încercat cu maxima rapiditate să operaţionalizăm această problemă.

Lucrurile s-au schimbat acum. PSD şi ALDE au ajuns la Putere, iar DNA a devenit parte a statului paralel, care vrea să dărâme Guvernul legitim, explică social-democraţii. Aşa că şi reacţia liderilor s-a schimbat.

Liviu Dragnea, președintele PSD, pe 17.10.2017: Aceşti oameni, care nu sunt roboţi, votează. Nu pot fi legaţi cu mâna la spate parlamentarii.

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, pe 26.09.2017: Colegii mei au votat şi eu să-i acordăm susţinerea politică în continuare colegului nostru, Viorel Ilie.

Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul a fost salvat de colegi, aşa că îşi continuă şi acum activitatea în Cabinetul Dăncilă. La fel şi Rovana Plumb. Încă face parte din Guvern, după ce deputaţii au respins cererea procurorilor de începere a urmării penale pentru complicitate la abuz în serviciu. Oricum, cele două cazuri sunt singurele care au tulburat liniştea aleşilor în faţa DNA de aproape doi ani încoace.

Altfel stăteau lucrurile în legislatura trecută. Aleşii erau bombardaţi cu cereri de ridicare a imunităţii parlamentare. Zeci de deputaţi şi senatori au fost sub lupă. Ba chiar s-au bătut recorduri.

Elena Udrea, fost deputat: Nu a mai existat niciodată un parlamentar împotriva căruia să se formuleze 16 cereri, de arestare preventivă, de reţineri, de urmărire penală, şi totul într-un an şi jumătate.

Parlamentarii care au ştiut să atingă coarda sensibilă a colegilor au scăpat basma curată.

Varujan Vosganian, fost senator, pe 12.02.2015: Vă încredințez de afecțiunea mea.

Dan Șova, fost senator, pe 25.03.2015: Am început această zi într-un mod foarte plăcut împreună cu câțiva colegi la grupul de rugăciune.

Fără votul colegilor din Parlament, senatorii şi deputaţii nu pot fi reţinuţi, arestaţi sau percheziţionaţi. Iar foştii sau actualii miniştrii nu pot fi nici urmăriţi penal, fără acordul aleşilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri